Bodog: Dacă un copil moare pentru că părintele a refuzat vaccinarea, părintele poate fi acuzat de rele tratamente

Dacă un copil moare din cauza deciziei părintelui de a nu-l vaccina, acel părinte poate fi acuzat de rele tratamente aplicate minorului, a declarat joi ministrul Sănătății, Florian Bodog. El a precizat însă că în proiectul de lege privind vaccinarea nu au fost prevăzute sancțiuni pentru părinți.
Romania TV
27 apr. 2017, 10:26
Bodog: Dacă un copil moare pentru că părintele a refuzat vaccinarea, părintele poate fi acuzat de rele tratamente

„Fac precizarea din start că în această lege nu au fost prevăzute sancțiuni. Singurul lucru care este prevăzut în această lege este o referire la rele tratamente aplicate copilului. Această prevedere există în lege la momentul de față, nu este prevăzută în legea vaccinării, ci este prevăzută în lege. Eu cred că, dacă un copil moare din cauza deciziei părintelui de a nu-l vaccina, părintele respectiv poate fi acuzat de rele tratamente aplicate copilului. Aceasta este situația la care se referă legea vaccinării. Dacă va fi nevoie să clarificăm acest aspect îl vom clarifica”, a explicat ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, proiectul de lege propus de MS, prevede sancțiuni pentru stat, pentru minister.

„Eu nu cred că un medic responsabil sau un părinte responsabil poate să spună că vaccinarea dăunează copilului, indiferent care este statutul social al acestuia. Există situații în care vaccinarea este contraindicată din punct de vedere medical și aceste situații sunt descrise în lege”, a afirmat Florian Bodog.

Ministrul a dat asigurări că proiectul de lege pus în dezbatere publică a fost elaborat de specialiști.

„Vreau să vă asigur că draftul de lege care este pus în dezbatere publică a fost elaborat de specialiști. Acest draft nu a fost elaborat de ministrul Bodog. Există o echipă de specialiști care a lucrat de-a lungul anilor la acest draft, l-au actualizat, l-am adus la nivelul realităților actuale și l-am pus în dezbatere publică. Eu cred că este o necesitate pentru sănătatea publică, eu cred că este o necesitate pentru sănătatea populației europene în același timp”, a subliniat reprezentantul MS.

Potrivit acestuia, legea va intra în vigoare doar în momentul în care vor fi asigurate toate stocurile.

Ministrul Sănătății a anunțat că săptămâna viitoare se va lua decizia de achiziție a vaccinului pneumococic și vor începe procedurile în acest sens.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu: Copiii mei au fost vaccinaţi, dar am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT