Victor Stănculescu, despre graţierea sa: Băsescu probabil că se gândeşte şi acum

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Deşi a încercat pe toate căile de atac să i se anuleze condamnarea, magistraţii au decis să rămână după gratii. Din 2008, fostul general îşi petrece viaţa într-o celulă din Penitenciarul Jilava, de unde a acordat un interviu în exclusivitate pentru România TV.
Romania TV
08 iul. 2012, 14:26
Victor Stănculescu, despre graţierea sa: Băsescu probabil că se gândeşte şi acum

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, acum în vârstă de 84 de ani, a fost ridicat de poliţişti în octombrie 2008. Au trecut de atunci aproape 4 ani, dar ziua încarcerării îi este încă proaspătă în memorie. 

El a vorbit în exclusivitate la România TV despre scrisoarea pe care i-a trimis-o preşedintelui, dar şi despre justiţia din România. „Pe 15 octombrie 2008 am fost condamnat. La ora 18 începusem o conferinţă de presă şi au venit să mă ia de acolo. Mă aşteptam să vină, dar nu chiar acolo, la conferinţă. Credeam că mai aşteaptă. Nici până acum nu a apărut motivarea respingerii recursului şi aştept, că nu pot să atac dacă nu am motivarea„, a declarat Stănculescu, pentru România TV.

După ce a epuizat toate căile de atac în instanţă, fostul general a recurs la ultima soluţie, graţierea. În 2011, Victor Stănculescu i-a scris preşedintelui. „Până la urma am cerut graţierea. Am încheiat aşa: deşi nu sunt vinovat, rog să fiu eliberat, având în vedere vârsta, bolile, că am un catalog întreg de boli care mă ţin în spital. După ce a trecut Craciunul, anul trecut, domnul Băsescu a zis ca a primit o cerere de la Stănculescu Victor, dar se mai gandeşte. Se gândeste şi acum, probabil„, spune generalul.

Acum, Victor Atanasie Stănculescu este încarcerat la Penitenciarul Jilava. A citit peste 60 de cărţi şi se gândeşte să scrie una. Vestea că Adrian Năstase a fost condamnat a ajuns şi la urechile sale. Cei doi au fost colegi, în timpul guvernării lui Petre Roman. Victor Stănculescu a fost ministrul Economiei, iar Adrian Năstase era ministrul de Externe. „Cu Adrian Năstase am fost coleg. Am început primele întâlniri la Sofia, cu desfiinţarea Tratatului de la Varşovia. După aia am mai fost cu el în Ungaria, cred că am avut o nouă etapă. Mă întreb în primul rând cât e faptă şi cât e rasplată. În al doilea rând, mă întreb dacă ce spune Occidentul despre justiţia din ţara noastra este real sau nu este real. Din punctul meu de vedere, este real„.

Deşi este condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei pentru omor deosebit de grav, Victor Stănculescu se consideră nevinovat. „Nu regret nimic, nu regret nici măcar moartea fostului preşedinte al Înaltei Curţi, care a supervizat în numele politicului procesul meu. Cred în Dumnezeu, dar partea cea mai grea pentru mine este pe pământ„, a mai spus fostul general.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Planul lui Călin Georgescu pentru părăsirea României. Cum ar fi plănuit să plece în Viena: L-a angajat în mod fictiv
Playtech.ro
Ce este încălzirea stratosferică timpurie. Fenomenul rar aduce frig extrem
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
ANAF vinde case, apartamente și mașini! Iată cum le poți cumpăra la prețuri mici
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai