Birchall, despre pregătirea preşedinţiei Consiliului UE: Fostul Guvern a bătut pasul pe loc. Trebuie să ne mobilizăm

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a declarat vineri că fostul Guvern a întârziat pregătirea președinției României la Consiliul Uniunii Europene în primul semestru din 2019, iar acum actualul Executiv este în situația de a se mobiliza pentru a recupera întârzierile.
Romania TV
28 apr. 2017, 11:14
Birchall, despre pregătirea preşedinţiei Consiliului UE: Fostul Guvern a bătut pasul pe loc. Trebuie să ne mobilizăm

Decizia Guvernului de înființare a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene certifică eforturile noastre din ultimele luni de accelerare a organizării pentru pregătirea președinției României la Consiliul Uniunii Europene în primul semestru din 2019. Din păcate, fostul Executiv a bătut pasul pe loc, nu și-a făcut temele la momentul potrivit, iar noi suntem puși în situația de a recupera întârzierile cauzate de Guvernul anterior. Mulțumesc tuturor colegelor și colegilor care ne-au sprijinit și ne sprijină zilnic. Mulțumesc domnului președinte Liviu Dragnea care ne-a susținut încă de la început, inclusiv prin includerea în buget a unei file de buget separate pentru pregătirea președinției„, a susținut Ana Birchall, conform unui comunicat al MAE transmis.

Aceasta susține că pregătirea președinției României la Consiliul UE intră în linie dreaptă și prin decizia premierului Sorin Grindeanu de constituire a Consiliului Interministerial, structură care va avea ca rol stabilirea liniilor directoare și a priorităților de acțiune în acest caz.

Potrivit comunicatului, Consiliul se va reuni trimestrial sau în ședințe extraordinare ori de câte ori va fi nevoie și va fi condus de premierul Grindeanu, iar în absența prim-ministrului, de către Ana Birchall.

Din această structură mai fac parte ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ministrul Mediului, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Apărării Naționale, ministrul Finanțelor Publice, ministrul Justiției, secretarul general al Guvernului și reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană.

România are viziunea și voința politică, precum și capacitatea administrativă necesare ducerii la bun sfârșit a acestei responsabilități importante, putând îndeplini cu succes rolul de mediator imparțial care îi revine statului ce deține președinția. Este o oportunitate pentru România care trebuie valorificată la maximum„, a mai spus Birchall.

Ea a adăugat că, în domeniul Afacerilor Europene, pe lângă temele curente de dezbatere existente pe agenda europeană, Guvernul acordă maximă importanță pentru două obiective: pregătirea președinției României la Consiliul UE și gestionarea Brexit-ului.

Pentru ambele obiective, ne-am mobilizat și am început să recuperăm întârzierile cauzate de inacțiunea Guvernului tehnocrat, am prioritizat și am creat structuri operative care vor evalua și vor lua decizii în timp real, astfel încât țara noastră să fie pe deplin pregătită să răspundă provocărilor în perioada următoare”, a punctat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Webster, la debut! Cum joacă Universitatea Craiova la primul meci din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România