Ministrul Alexandru Petrescu: Concernul BMW caută parteneri în România, mai ales pe segmentul producţiei de maşini electrice

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, s-a întâlnit vineri, la Munchen, cu reprezentanţi ai concernului german BMW, cu care a discutat despre stategia de dezvoltare a BMW Group şi despre posibilităţile de implicare a companiilor româneşti în implementarea acesteia.
Romania TV
28 apr. 2017, 19:14
Ministrul Alexandru Petrescu: Concernul BMW caută parteneri în România, mai ales pe segmentul producţiei de maşini electrice

„În contextul expansiunii conceptului de mobilitate electrică la nivel global, paradigma competitivităţii se schimbă. Astfel că, producători de maşini cu tradiţie de peste 100 de ani în industrie, precum BMW, îşi caută noi parteneri, pe noi pieţe, companiile din România fiind vizate în context”, a declarat ministrul Petrescu.

El spune că noua orientare a  producţiei de maşini spre maşini electrificate, în concordanţă cu politica mondială de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, creează mult spaţiu de acţiune actorilor români atât din sectorul industrial, IT dar, şi în cel de creare a infrastructurii necesare utilizării unor astfel de maşini.

„În urma întâlnirilor de la începutul acestui an de la Bucureşti, BMW a demarat un proiect de selecţie a companiilor de IT româneşti care vor produce software pentru grupul german”, adaugă ministrul Alexandru Petrescu.

În cadrul discuţiilor a fost prezentată aria domeniilor în care pot fi dezvoltate proiecte de colaborare între concernul bavarez şi companiile din România, în concordanţă cu trendul global de dezvoltare în materie de conectivitate şi mobilitate, domenii în care evoluţia industriei telecomunicaţiilor este esenţială pentru dezvoltarea industriei auto, prin implementarea tehnologiei 5G, informează ministerul, conform News.ro.

BMW Group este recunoscut drept cel mai important jucător de pe piaţa românească pe segmentul autovehiculelor electrificate, una din două maşini electrice şi unul din trei vehicule plug-in hybrid vândute în 2016 în România fiind produse de grupul german.

De asemenea, ministrul Alexandru Petrescu a vizitat vineri facilităţile de producţie Premium Aerotec Augsburg din landul Bavaria, unde s-a întâlnit cu boardul de conducere al companiei bavareze.

„Este cu adevărat impresionant şi îmbucurător să descoperi cât de importantă este contribuţia angajaţilor Aerotec Braşov în asamblarea produselor finite ale companiei Premium Aerotec, prin furnizarea de componente ce se regăsesc în toate aeronavele A 350-900. Practic, orice călătorie cu acest tip de avion este posibilă cu ajutorul forţei de muncă specializată din ţara noastră, expertiza în aeronautică aflându-se, deopotrivă, pe lângă Braşov, atât la Baia Mare cât şi la Bacău, unde regăsim alţi furnizori de top pentru lanţul de producţie Airbus”, mai spune Petrescu.

El subliniază că investiţia dezvoltată de Premium Aerotec la Braşov este un model de business pe care autorităţile vor să îl multiplice şi în alte regiuni ale ţării, precum şi în alte domenii de activitate.

„În cadrul discuţiilor, reprezentanţii Aerotec şi-au manifestat intenţia de extindere a amprentei investiţionale în ţara noastră în viitorul apropiat, exprimându-şi totodată  aprecierea faţă de nivelul profesional ridicat al resursei umane româneşti, implicarea  angajaţilor din fabrica de la Braşov în dezvoltarea capacităţilor de producţie fiind considerată inspiraţională şi  pentru alte unităţi de producţie ale grupului”, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Premium Aerotec deţinută în proporţie 100% de Grupul Airbus produce în România componente de fuselaj pentru industria aeronautică, printr-o investiţie iniţială de 40 de milioane de euro în fabrica din Braşov, beneficiind de un ajutor de stat de 19 milioane de euro.

 În prezent, fabrica are 900 de angajaţi numărul acestora urmând să crească la 1000 de angajaţi în perioada imediat următoare.

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Bărbatul care a lovit o femeie de faţă cu fiica ei rupe tăcerea: „M-a lovit și m-a mușcat!” Scandalul din parc explodează la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru cei care au cont la bancă. Se dau banii înapoi. Taxele au fost declarate ilegale
Playtech.ro
Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Momentul în care un tânăr de 18 ani vandalizează un semafor pietonal în Pitești
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Inflația accelerează: Românii, tot mai afectați de valul scumpirilor
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Incident șocant la o nuntă din Vâlcea: O mireasă a fost bătută de mire în mijlocul petrecerii, pentru că a supărat-o pe soacră
Cancan.ro
Milionarul Mihai Bizu, care a încercat să-și înece soția în jacuzzi, și-a primit SENTINȚA! Cât va sta în spatele gratiilor
Playsport.ro
Dacă routerul WiFi are port USB, atunci ai o comoară. Iată cum îl transformi într-un...
Capital.ro
Elena Udrea, răzbunată?! Ce se întâmpla, de fapt, după gratii. Abia acum se află adevărul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Amendă fără precedent pentru românii care stau la bloc!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România