PDL se îmbracă în ALB pentru Traian Băsescu VIDEO

Colegiul Director al PDL s-a reunit luni la Palatul Parlamentului pentru a dezbate cum anume se vor implica în campania referendumului ce vizează demiterea lui Traian Băsescu. Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Cezar Preda şi Roberta Anastase au adoptat, la reuniune, vestimentaţia de campanie: albul.
Romania TV
09 iul. 2012, 07:59
PDL se îmbracă în ALB pentru Traian Băsescu VIDEO

Democrat-liberalii au inaugurat la şedinţa de luni vestimentaţia oficială pe care o vor adopta în următoarele trei sătpămâni, până la referenumul de demitere din 29 iulie. În alb s-au îmbrăcat cei mai mulţi dintre membrii Colegiului Director, în frunte cu Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Cezar Preda, Cristian Preda, Roberta Anastase.

Şapte parlamentari au venit îmbrăcaţi în alte culori, printre aceştia aflându-se fostul ministrul al Agriculturii, Valeriu Tabără, care avea o cămăşă cu nuanţe de verde, Ioan Oltean îmbrăcat într-o cămaşă cu dungi albe şi albastre, Gheorghe Albu care purta o cămaşă în dungi albastre, roşii şi albe, iar Daniel Buda în nuanţe de crem şi maro, transmite Mediafax.

Încă de duminică, democrat-liberalii anunţaseră că sloganul în campania pentru referendumul din 29 iulie va fi „Vara asta se poartă alb!”.

Întrebat de ce nu a respectat sloganul ales de partid, „Vara asta se poartă alb”, Ioan Oltean a spus că are şi culoarea albă printre nuanţele cămăşii pe care o purta.

Conducerea Partidului Democrat Liberal s-a reunit luni pentru a stabili strategia la care va recurge în campania pentru susţinerea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Practic, întâlnirea a fost convocată încă de miercurea trecută, atunci când preşedintele Vasile Blaga anunţa că partidul trebuie să ia măsurile „care se impun în situaţia dată”.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că în urma şedinţei de luni a Colegiului Director, Organizaţia Judeţeană PDL Sibiu poate să propună o strategie proprie de campanie pentru referendumul din 29 iulie, de demitere a şefului statului, dar şi organizarea unor mitinguri.

„Luni, la Colegiul Director, fiecare organizaţie judeţeană îşi va stabili echipa şi strategia proprie de campanie”, a precizat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Celebra actriță din seriale populare ca Peaky Blinders sau Gambitul damei care îl susține pe Messi la Cupa Mondială. A fost filmată alături de Beckham
Capital.ro
Adevărul despre banii din bancă: cât de protejate sunt, de fapt, economiile românilor
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Cum ar arăta Pământul în anul 5.000. Un „călător în timp” a dezvăluit cum va fi viitorul
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?