Bodog: Nu facem vaccinare cu forţa, nu adunăm părinţii cu arcanul, nu avem poliţişti care îi încătuşează pe cei care refuză vaccinarea

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că imunizarea nu se face cu forţa, că nu vor fi adunaţi părinţii "cu arcanul” să vină cu copiii la vaccinare şi nici nu vor fi poliţişti care îi vor încătuşa pe cei care refuză vaccinarea, dar trebuie asumată responsabilitatea deciziei. 
Romania TV
30 apr. 2017, 16:50
Bodog: Nu facem vaccinare cu forţa, nu adunăm părinţii cu arcanul, nu avem poliţişti care îi încătuşează pe cei care refuză vaccinarea

Ministrul susţine că nu poţi interzice unui copil să intre în şcoală pentru că nu este vaccinat, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat. Bodog mai spune că are două fete şi amândouă sunt vaccinate, iar opinia lui este că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii.

„Nu facem vaccinare cu forţa, nu adunăm copiii cu arcanul sau părinţii cu arcanul ca să-şi aducă copiii la vaccinare. Copiii, când vin la vaccinare, sunt consultaţi de către medicul de familie. Medicul de familie cunoaşte istoricul copilului, în anumite situaţii poate contraindica sau amâna vaccinarea. Procesul de vaccinare nu este un proces de a constrânge pe cineva. Copilul vine, este investigat, este consultat, se recomandă vaccinul, părintele copilului poate să refuze, poate să pună întrebări”, a declarat ministrul Florian Bodog, într-un interviu pentru agenţia de presă News.ro.

Ministrul a arătat că spune cu toată convingerea că un copil nu poate fi privat de vaccinare, dar că respectă decizia părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, însă aceştia trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele acestei decizii.

Cred, cu toată tăria, că nu putem să privăm un copil de vaccinare. Joi, doamna director regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a spus că cel mai de preţ cadou pe care îl putem fac copilului nostru este imunitatea, şi o facem prin mai multe procedee: alăptându-l la sân, vaccinându-l. Eu vreau să vorbesc ca şi părinte: am două fete, amândouă sunt vaccinate, au fost amândouă la conferinţă joi şi au stat de la început până la sfârşit. Şi cred că fiecare părinte responsabil ar trebui să-şi vaccineze copiii. Asta cred eu. Respect decizia părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar cred că trebuie să-şi asume această responsabilitate”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog a adăugat că nu poate să spună că este interzis unui copil care nu este vaccinat să intre în şcoală, pentru că educaţia este un drept care trebuie respectat.

„În România, există un drept la educaţie şi cred că nu putem să privăm un copil de educaţie”, a precizat Bodog.

Ministrul a mai spus că sunt însă şi copii care au anumite probleme, sensibilităţi sau afecţiuni care contraindică vaccinarea.

Sunt judeţe în care mai multe de 30 la sută dintre copii nu au fost vaccinaţi din cauza stării clinice. Asta înseamnă că, la momentul respectiv, nu s-a putut face vaccinarea”, a precizat Bodog.

Ministrul Sănătăţii spus că proiectul Legii vaccinării, care a produs multe controverse, a fost pus în dezbatere publică pentru a da posibilitatea să fie perfecţionat.

„Mie mi-ar plăcea să fie unanim acceptată. Dacă majoritatea populaţiei României acceptă forma de lege care va ieşi, şi eu cred că va ieşi o lege bună, atunci vom avea grupuri tehnice de lucru la fiecare judeţ, care vor putea informa părinţii, care vor discuta cu părinţii. Nu vom avea poliţişti care vor încătuşa părinţii, aşa cum a apărut în media. Ştiu, aceste lucruri se vând, sunt ştiri, dar cred cu tărie că mass-media trebuie să fie alături de Ministerul Sănătăţii. Nu alături de mine, nu contează cine este ministrul Sănătăţii. Eu mi-am asumat acest lucru, de a scoate legea în dezbatere publică, mi-am asumat tot ceea ce primesc prin mesaje şi pe Facebook, şi pe toate canalele posibile. Mi-am asumat şi îmi asum acest lucru, pentru că eu cred cu tărie că singura metodă de a preveni aceste boli grave este vaccinarea. Şi cred că este important ca toţi copiii României să aibă acces la vaccin”, a mai spus Florian Bodog.

Interviul acordat agenţiei de presă News.ro de către ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, va fi publicat luni.

Directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a declarat, joi, că problema imunizării copiilor poate fi rezolvată prin instituirea prin lege a obligativităţii vaccinării pentru a putea intra la şcoală, arătând că existe studii exhaustive care infirmă orice legătură între vaccinare şi autism.

„Cred că dacă Legea sănătăţii publice va stabili ca obligatoriu pentru copii să fie vaccinaţi înainte de a intra la şcoală, se va rezolva această problemă”, a spus Zsuzsanna Jakab, la o dezbatere pe tema imunizării, organizată la Bucureşti.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că şi-a vaccinat ambii copii, deşi a avut „probleme” în a găsi vaccinul de care avea nevoie şi a precizat că susţine ideea că părinţii pot alege ce consideră că este mai bine pentru copiii lor, dar nu şi în cazul în care aceste alegeri îi afectează pe cei din jur, aşa cum se întâmplă în absenţa imunizării.

Înscrierea copiilor într-o colectivitate se va face numai după prezentarea documentelor care atestă că au fost făcute vaccinurile obligatorii, iar părinţii îşi asumă în scris refuzul vaccinării, potrivit proiectului Legii vaccinării, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul prevede, de asemenea, că în cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, pot fi sesizate instituţiile abilitate „privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”.

Iniţiatorii legii spun că scopul acesteia nu este acela de a-i sancţiona pe părinţii sau pe reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora şi asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. Astfel, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinţilor. 

viewscnt

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Raul Florucz a spus în limba română de ce a refuzat naționala lui Mircea Lucescu pentru Austria: „N-a fost o decizie greu de luat”
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Cum este corect: 'învie' sau 'înviază'? Mulți români nu-și dau seama că folosesc forma greșită
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
S-a aflat cine este mama ucisă pe trecerea de pietoni. Anunțul spitalului despre ce se întâmplă în aceste momente cu fetița de 2 ani
Cancan.ro
Ea e Elena, femeia ucisă pe trecerea de pietoni! Mai avea un băiețel de 10 ani acasă, care o suna continuu după ce își dăduse ultima suflare
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Se dau banii pentru încălzirea locuințelor. Cum poți beneficia de sprijin
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025