15 migranţi din Irak, Siria, Afganistan şi Iran, depistaţi când încercau să intre ilegal în România

Un număr de 15 cetățeni străini provenind din țări asiatice care intenționau să intre ilegal în România au fost depistați, duminică, de către polițiștii de frontieră din Oravița (jud. Caraș-Severin), a informat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Alina Costache
01 mai 2017, 09:14
15 migranţi din Irak, Siria, Afganistan şi Iran, depistaţi când încercau să intre ilegal în România

Cetățenii respectivi (zece bărbați, trei femei și doi copii) au fost depistați în jurul orei 2,00, de către polițiștii de frontieră, care acționau în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Caraș-Severin.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Irak, Siria, Afganistan și Iran. Adulții au vârste cuprinse între 18 și 39 de ani, iar copiii au vârste de patru, respectiv șase ani. La cercetări, adulții au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia și intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului și punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Citeşte şi Traficul la frontiere a crescut cu 59% în ultimele 24 de ore, numărul persoanelor care au trecut prin vămi ajungând la aproape 200.000

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, reacție vehementă despre intrarea lui Puiu Popoviciu în acționariatul Universității Craiova: „Subiect închis!”. Update exclusiv
Capital.ro
Campania „Accesibil pentru tine”. Unde a început reducerea prețurilor la peste 1.700 de produse de bază
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor