Studiu: Preţurile imobilelor vor creşte cu până la 10%, până la finele anului

Prețurile pentru casele și apartamentele din România din zonele urbane vor crește cu 8-10% până la finalul anului, comparativ cu tarifele din 2016, potrivit unei analize realizate de o companie de servicii imobiliare.
Filip Stan
02 mai 2017, 09:59
Studiu: Preţurile imobilelor vor creşte cu până la 10%, până la finele anului

Conform analizei, în 2016, în România, prețul mediu de vânzare pentru un apartament din zona urbană a fost de 1.150 euro/mp, iar pentru anul în curs, specialiștii RE/MAX anticipează o creștere situată între 8-10%. De asemenea, o evoluție asemănătoare este așteptată și în ceea ce privește chiria apartamentelor din zonele urbane, caz în care, până la finalul acestui an, prețul/mp va crește cu circa 7-10% față de tariful mediu din 2016, situat la 550 euro/mp.

‘Programele guvernamentale și condițiile facile de creditare atrag cu precădere un număr mare de clienți aflați la prima tranzacție imobiliară. Astfel, o dată cu cererea de pe piață a crescut și valoarea ofertelor. Dacă în 2015, prețul mediu pentru închirierea unui apartament din zona urbană a fost de circa 440 euro, un an mai târziu, prețul pe metru pătrat pentru un imobil asemănător a crescut cu puțin peste 5 euro. Pentru perioada următoare, anticipăm un ritm de creștere mai accelerat, în linie cu tendințele europene, atât în zonele urbane, cât și în cele periferice și în orașele mai mici’, a menționat Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

Potrivit analizei, căutările pentru o nouă tranzacție imobiliară încep în mediul online, motoarele de căutare arătând o creștere semnificativă în 2016, mai exact de 3,5 ori față de anul anterior, a accesărilor pentru cuvântul „casă”. Același raport arată că, pe loc secund în clasament, se află cuvântul cheie ‘apartament’, urmat îndeaproape de ‘teren’. Nivelul de căutări pe ultimele două segmente a rămas stabil însă în ultimii 5 ani.

Situația din România este totuși asemănătoare cu cea a multor state din Europa, creșterile de 10% pe segmentul apartamentelor din zona urbană fiind remarcate și în țări precum Olanda și Spania, ajungând chiar și până la 16% în Malta. De asemenea, piețele imobiliare din Portugalia, Grecia și Scoția arată semnale concrete de stabilizare, numărul de tranzacții fiind așteptat să crească și în aceste țări.

Experții din cadrul RE/MAX Europa declară că, între 2015-2016, prețurile pentru vânzarea caselor și a apartamentelor au crescut semnificativ. Mai exact, cele mai mari evoluții pentru prețul/ metru pătrat.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Trei jucători pe care Rapid vrea să-i transfere după plecarea lui Borza. Dan Șucu redeschide „robinetul” cu bani
Capital.ro
Pensie 2026. Documentul fără de care puteți pierde ani de vechime. Ce trebuie să faceți imediat
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
Cine predă, de fapt, în școlile din România? Adevăruri și mituri despre profesorii titulari și suplinitori
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Zi de foc în Parlament. Începe sesiunea extraordinară în care se dezbat măsurile privind banii din PNRR, TVA-ul pentru locuințe și alte decizii urgente
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România