Asociaţiile de elevi şi studenţi solicită prelungirea programului de funcţionare a metroului pe timpul nopţii

Mai multe asociaţii şi organizaţii ale elevilor şi studenţilor solicită Ministerului Transporturilor şi Metrorex prelungirea programului de funcţionare a metroului pe timpul nopţii, astfel încât acesta să circule non-stop.
Romania TV
03 mai 2017, 08:52
Asociaţiile de elevi şi studenţi solicită prelungirea programului de funcţionare a metroului pe timpul nopţii

„Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi alte 13 organizaţii studenţeşti şi de tineret solicită Ministerului Transporturilor şi Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” S. A. prelungirea programului de funcţionare a reţelei de metrou din Bucureşti până la un program de funcţionare 24/24h (faţă de 05:00-23:00, în prezent)”, se arată în adresa semnată de reprezentanţii asociaţiilor.

Aceştia cer şi sprijinul Primăriei Capitalei, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Turismului şi Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social, spunând că măsura luată va fi în beneficitul tuturor cetăţenilor şi turiştilor.

Studenţii spun că, în prezent, tinerii sunt limitaţi de posibilităţile de transport după ora 23.00 şi nu pot participa la activităţile sociale după această oră, „puţini studenţi şi tineri având disponibilitatea financiară de a circula cu firme de taximetrie, (…) care de multe ori percep tarife ilegale, mai mari decât preţul real al călătoriei, şi nu oferă aceeaşi siguranţă a călătoriei”.

„Prin urmare, dacă reţeaua de metrou ar funcţiona non-stop, tinerii vor putea beneficia de mai multe dintre opţiunile socio-culturale existente în oraş, deoarece nu vor mai fi limitaţi de posibilităţile de transport”, susţin reprezentanţii asociaţiilor.

Aceştia mai spun că prelungirea programului de funcţionare a metroului ar putea fi benefică pentru toţi cetăţenii, aceştia putând, astfel, să se deplaseze şi în timpul nopţii.

„În plus, sunt de luat în considerare şi aspectele economice, o astfel de modificare a programului de funcţionare a metroului putând aduce venituri suplimentare pentru Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” S. A., deoarece va creşte numărul de utilizatori ai reţelei de metrou, în detrimentul taxiurilor”, mai arată tinerii, adăugând că Bucureştiul ar deveni un oraş mai atractiv inclusiv pentru turişti.

Asociaţiile dau exemple din alte ţări, unde programul de funcţionare a metroului depăşeşte ora 23.00.

„În multe state, programul reţelelor de metrou este mai lung în zilele de weekend, când activitatea socială a cetăţenilor pe parcursul nopţii este, evident, mai intensă, şi nevoia acestora de mobilitate creşte”, spun reprezentanţii asociaţiilor.

Printre organizaţiile semnatare se numără Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti (CMEB), Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (OSB), Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE Bucureşti), precum şi alte organizaţii studenţeşti şi de tineret.

Citeşte şi Începând cu 1 MAI metroul circulă fără transbordare pe Magistrala 4 Gara de Nord 2-Străuleşti

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Singurele zodii care au stea în frunte după 20 iunie. Împăcări, surprize și noroc din plin pentru ele
Capital.ro
S-a stins o figură emblematică ale sportului românesc. A evoluat în prima Ligă. Lasă în urmă o moștenire greu de egalat
Playtech.ro
Planta banală care îi poate îmbogăţi pe români. Se scot mii de euro la hectar
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Șoferi români, motiv de bucurie. Vor ajunge mai ușor în Vest
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Playsport.ro
Oamenii, îndemnaţi să pună o foaie A4 în frigider când afară e caniculă. Motivul pentru care...
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Imposibil de ascuns. A declarat chiar personal totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
PUTIN amenință cu un nou război ! Trump are decizia finală
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană