Educaţia copilului: Unele obiceiuri ale părinţilor pot fi periculoase pentru cei mici

O relaţie sănătoasă între părinţi şi copii se numără printre priorităţile fiecărui adult. Părinţii sunt un model pentru copii, aşa că fiecare mişcare pe care o faci este imediat înregistrată şi copiată întocmai la un moment dat de către copilul tău.
Romania TV
10 iul. 2012, 06:10
Educaţia copilului: Unele obiceiuri ale părinţilor pot fi periculoase pentru cei mici

Fie că este vorba de spălatul pe mâini, de programul alandala al meselor sau de alimentele consumate, toate pot avea repercusiuni asupra sănătăţii fizice şi mentale a copiilor tăi.

Iată ce obiceiuri ar trebui să schimbi pentru a fi sigur că nu îţi pui în pericol copilul.

1. Te critici prea des

Dacă de fiecare dată când te uiţi în oglindă începi să te plângi de felul în care arăţi, tot ce faci este să-i transmiţi copilului (mai ales dacă este fată) că respectul de sine depinde foarte mult de cum îţi stau jeanşii sau de cât de puţine kilograme ai.

2. Mănânci pe fond de stres

Dacă te foloseşti de mâncare pentru a te simţi mai bine atunci când eşti trist sau deprimat, poţi transmite un mesaj foarte nesănătos copilului tău: mâncarea te ajută să-ţi ridici moralul.

Alege alte metode să-ţi ridici moralul: vorbeşte cu prietenii, cu rudele, plimbă-te, fă mişcare.

3. Prea multe SMS-uri şi e-mail-uri

Nu este corect să îi interzici copilului să folosească telefonul la masă şi tu să nu apuci să mănânci de cât de multe SMS-uri trimiţi, indiferent că sunt sau nu în interes de serviciu. Dacă regula este fără telefon la masă, atunci niciunul dintre voi n-ar trebui să aibă telefonul lângă el în timp ce mănâncă.

De asemenea, ultimele studii relevă faptul că timpul îndelungat petrecut în faţa computerului duce la tulburări de somn, scăderea performanţelor intelectuale, precum şi la probleme de greutate. În schimb, copiii care mănâncă alături de părinţi prezintă riscuri mai mici de a deveni obezi.
 

Citeşte continuarea pe Sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT