Sebastian Ghiţă vrea să participe la procesele din România prin videoconferinţă

Avocații lui Sebastian Ghiță au declarat marți la ÎCCJ că fostul deputat vrea să asiste la procesele pe care le are deschise în instanțele din România prin videoconferință, el fiind încarcerat într-un penitenciar din Belgrad.
Romania TV
09 mai 2017, 07:56
Sebastian Ghiţă vrea să participe la procesele din România prin videoconferinţă

La termenul de marți al procesului în care Ghiță este judecat alături de fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu, avocații fostului deputat au spus că acesta este închis în penitenciarul central din Belgrad.

Avocații au precizat că au luat legătura cu Sebastian Ghiță, iar acesta le-a transmis că vrea să asiste la desfășurarea procesului printr-un sistem de videoconferință.

Judecătorii au amânat procesul pentru data de 6 iunie și au dispus citarea lui Ghiță prin intermediul Ministerului Justiției, la penitenciarul din Serbia.

Tot pe 6 iunie se va discuta și cererea DNA de emitere a unui al treilea mandat de arestare în lipsă pe numele fostului deputat.

DNA a cerut acest nou mandat de arestare în dosarul în care Sebastian Ghiță este judecat pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploiești.

În iulie 2015, Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată în acest dosar pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani, iar Iulian Bădescu este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă — CSU Asesoft Ploiești — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați”, susține DNA.

Instanţele româneşti au mai emis deja două cereri de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă. Totodată, pe 17 mai la ÎCCJ s-a fixat termen pentru a se vedea dacă se va emite, la cererea DNA, al patrulea mandat de arestare preventivă în lipsă. Şi asta nu e tot. La o instanţă din Prahova trebuie să se stabilească dacă se va emite cel de-al cincilea mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat. Toate aceste noi mandate au fost cerute de către procurorii anticorupţie. 

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
“A fost ca un ștergător de parbrize! A ras tot!”. Mircea Lucescu, elogii pentru titularul naționalei la care nu se aștepta nimeni!
Capital.ro
România e în doliu. S-a stins un mare jurnalist. A fost un nume emblematic: Un om absolut minunat, o enciclopedie
Playtech.ro
Ce comisioane se percep în cazul pensiilor private obligatorii. Cifre exacte
Adevarul
Schimbare pe străzile din Iran: tot mai multe femei renunță la hijabul obligatoriu, în ciuda riscurilor. De la ce a pornit mișcarea națională
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
A murit Andrei Bacalu! Jurnalistul TVR a transmis primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong în premieră la televizor
Cancan.ro
Titi Aur, analiza teribilului accident din Berceni! Cine este, de fapt, adevăratul vinovat al tragediei
iamsport.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri și l-a anunțat pe Vlad Chiricheș. Decizie de ultimă oră la FCSB
MediaFlux
Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la ordin. Ce riscă cei care nu se prezintă
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025