Parlamentul a aprobat înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului NATO de Contrainformaţii

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, marți, cu unanimitate de voturi, solicitarea președintelui Klaus Iohannis pentru înființarea pe teritoriul României a Detașamentului NATO de Contrainformații București.
Romania TV
09 mai 2017, 11:11
Parlamentul a aprobat înfiinţarea pe teritoriul României a Detaşamentului NATO de Contrainformaţii

„Înființarea detașamentului și dislocarea acestuia pe teritoriul țării noastre fac parte din efortul aliat de implementare în această zonă a măsurilor de sporire a capacității de reacție la provocările mediului internațional de securitate, constituind o obligație a Comandamentului Aliat”, se arată în raportul comun de admitere aferent scrisorii șefului statului.

Raportul Comisiilor de apărare ale Senatului și Camerei Deputaților a fost citit în plenul Parlamentului de deputatul Mitică Marius Mărgărit.

În scrisoarea șefului statului se arată că, „în baza deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia din 2016, în cadrul pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenței înaintate adaptate pe flancul sud-estic al Alianței Nord-Atlantice, s-a stabilit constituirea unor structuri de comandă și control NATO pe teritoriul României”.

„În continuarea implementării acestor măsuri, structurile NATO responsabile au notificat România despre aprobarea înființării pe teritoriul țării noastre a Detașamentului de Contrainformații NATO (ACCI Bucharest Detachement — BuDET)”, se precizează în scrisoarea lui Iohannis.

Detașamentul de Contrainformații NATO își va desfășura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaționale de Sud-Est din București, se mai arată în scrisoarea președintelui. De asemenea, în document se menționează că CSAT a avizat înființarea acestui detașament pe teritoriul României.

De asemenea, Parlamentul a fost informat despre participarea României la Grupul de luptă privind prezența înaintată a NATO din Polonia. În acest sens, senatorii și deputații au luat act, în ședința plenului comun de marți, de scrisoarea președintelui Iohannis prin care parlamentarii au fost informați că România va participa, începând cu anul 2017, la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate a NATO din Polonia cu o subunitate de 120 de militari și cu capabilitățile aferente.

„Grupul de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securității, complementar forțelor naționale de apărare, în situații de criză sau conflict. România va asigura rotirea a două contingente naționale cu un tur de misiune de șase luni, în vederea contribuției la acest Grup de luptă. (…) Ministerul Apărării Naționale va desfășura demersurile necesare punerii în aplicare a responsabilității specifice privind generarea, angajarea, pregătirea, participarea și susținerea la misiune, în afara teritoriului național, a structurii participante”, se arată în scrisoare.

Fondurile financiare necesare participării forțelor și mijloacelor Armatei României la această misiune vor fi asigurate din bugetul MApN pentru anul 2017, se precizează în scrisoarea președintelui Iohannis.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Craiova are cea mai mică șansă de calificare dintre favoritele Europa League. Supercomputerul a decis după 1-1 cu Ararat
Capital.ro
Dosarul de pensionare poate fi întârziat dintr-o greșeală banală. Detaliul care poate amâna și plata pensiei
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat