Tragedie în Turcia! 20 de persoane au murit şi 11 sunt grav rănite după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața în Turcia și 11 sunt grav rănite după ce un autocar cu turiști locali s-a răsturnat în valea de pe marginea unei șosele din sud-vestul țării, informează AFP.
Romania TV
13 mai 2017, 13:30
Tragedie în Turcia! 20 de persoane au murit şi 11 sunt grav rănite după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Conform autorităților locale, la bordul autocarului se aflau circa 40 de persoane. Accidentul s-a produs în trecătoarea Sakar, într-o zonă muntoasă cu serpentine, aproape de stațiunea Marmaris, în provincia Mugla.

Autocarul a rupt parapetul și a căzut în valea de pe marginea șoselei, ajungând în final pe șoseaua situată la un nivel mai jos.

Guvernatorul provinciei a precizat că niciun străin nu se numără printre cei uciși, toate victimele fiind cetățeni turci.

Unele media turce afirmă că la bordul autocarului care plecase din orașul Izmir se aflau numai femei și copii care participau la o excursie ocazionată de ‘sărbătoarea mamelor’, o sărbătoare ce va fi marcată duminică în Turcia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a schimbat numele, Victoria Beckham face o dezvăluire neașteptată. Cum este numită acum soția lui David Beckham
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Test festiv de perspicacitate. Găseşte repede cei 7 elfi ascunşi în imaginea de Crăciun
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Ion Țiriac, angajatul renumitului miliardar căsătorit cu o femeie cu 33 de ani mai tânără: ”Omul habar nu avea!”. Ce salariu uriaș primea
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet