Culmea tupeului: Adrian Severin dă lecţii despre corupţie

Cercetat pentru corupţie, europarlamentarul Adrian Severin a ajuns să ţină seminarii tocmai despre corupţie. El va susţine săptămâna viitoare o conferinţă la Fundaţia Europeană Titulescu despre "excepţionalismul corupţiei româneşti".
Romania TV
18 nov. 2011, 11:47
Culmea tupeului: Adrian Severin dă lecţii despre corupţie

Prezenţa lui Severin la conferinţa despre corupţie este promovată de Adrian Năstase.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD anunţă astfel pe blogul personal că vineri, 25 noiembrie 2011, va avea loc conferinţa cu tema „Istoria şi mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti”, susţinută de către europarlamentarul Adrian Severin.

Severin este în prezent investigat de DNA într-un caz în care este acuzat de corupţie.

Potrivit Mediafax, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la 18 iulie, începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unui comunicat DNA de la acea vreme.

În primăvara acestui an, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul PSD Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi – un român, un sloven şi un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, a relatat atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.

În 20 martie, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva celor trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Adrian Severin şi-a dat demisia însă din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţase intenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate în pofida solicitărilor şi criticilor primite.

În 5 aprilie, prin intermediul Ministerului Justiţiei, DNA a solicitat preşedintelui PE ridicarea imunităţii lui Severin, cât şi o opinie juridică referitoare la incidenţa unor dispoziţii procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În plus, în 12 aprilie, procurorul şef al DNA a solicitat preşedintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor şi a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât şi datele stocate în serverele instituţiei, necesare desfăşurării anchetei penale. Tot atunci, DNA a reiterat cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În 23 iunie, Parlamentul European a hotarât ridicarea imunităţii lui Adrian Severin şi a încredinţat preşedintelui PE sarcina de a transmite imediat această decizie autorităţilor competente şi lui Severin.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat JamilaCuisine în 2024 din videoclipurile cu rețete
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Cum a ajuns Cristi Borcea să aibă afaceri de succes. Soția sa, Valentina Pelinel, a spus adevărul
Capital.ro
Numerarul pare sortit dispariției. Decizia UE privind banii pe card și cei digitali: Singura noastră adevărată soluție
Playtech.ro
Dezvăluirile martorilor tragediei de la Lisabona: “Era scăpat de sub control. S-a prăbușit ca o cutie de carton”. O fetiță de 3 ani a supraviețuit ca prin minune, tatăl ei a murit
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 4 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. 5,25 milioane de euro, premiul cel mare la Loto 6/49
Cancan.ro
Maria, tânăra torturată în Dubai, ar putea ajunge după gratii 😲 Ce s-a întâmplat după interviul în care a vorbit despre agresorii e
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
ANAF a intrat pe fir! Modificări la declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice aflate în întreținere
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască