Două persoane, rănite după ce s-au prăbuşit cu un lift, la Spitalul Municipal Orşova

Două persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, după ce un lift de la Spitalul Municipal Orşova s-a prăbuşit de la etajul al doilea al unităţii medicale. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Romania TV
22 oct. 2011, 07:31
Două persoane, rănite după ce s-au  prăbuşit cu un lift, la Spitalul Municipal Orşova

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon, liftul, în care se aflau doi muncitori care executau lucrări la ascensor, s-a prăbuşit de la etajul al doilea al Spitalului Municipal Orşova, informează Mediafax.

La faţa locului au ajuns pompieri de la Detaşamentul Orşova şi două echipaje de la Substaţia de Ambulanţă Orşova.

Asistenta uneia dintre ambulanţele ajunse la locul incidentului, Sabina Mihart, a declarat că cele două persoane au fracturi la membre şi traumatisme, fiind transportate la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
El este Rareș, un tânăr asistent de pe ambulanță care salvează vieți chiar și în afara urgențelor. Cazul care l-a marcat profund: „Mi-a spus că se simte din nou om”
Capital.ro
S-a stins o mare actriță. A fost o prezență emblematică în lumea filmului. Fiica sa a anunțat tragedia: Am fost binecuvântați să o avem. Acum zboară alături de îngerii ei
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Bani mai mulți pentru copii. Data la care intra bursele elevilor
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai