PSD a refuzat ca Viorel Ştefan să vorbească în plenul Camerei despre Legea salarizării: Subiectul e de interes pentru Olguţa Vasilescu

Liberalii au cerut, în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor de săptămâna trecută, ca ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, să vină luni în plen pentru a discuta despre sustenabilitatea Legii salarizării, PSD opunându-se prin vot, pe motiv că acesta a mai fost în plen în urmă cu mai puţin de o lună. Potrivit stenogramei şedinţei, social-democraţii au vrut ca liberalii să o invite în schimb pe Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii.
Alina Costache
21 mai 2017, 09:05
PSD a refuzat ca Viorel Ştefan să vorbească în plenul Camerei despre Legea salarizării: Subiectul e de interes pentru Olguţa Vasilescu

Periodic, miniştrii sunt chemaţi în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, prin rotaţie, de către fiecare grup parlamentar. Pentru luni, invitaţia urma să fie făcută de către PNL, care a cerut conducerii Camerei ca ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, să vină pentru a discuta despre „sustenabilitatea Legii salarizării”.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase, a comentat că este a doua oară într-o lună, potrivit stenogramelor şedinţei de Birou Permanent, după ce Viorel Ştefan a venit şi în aprilie, tot la solicitarea PNL. Social-democratul Marcel Ciolacu a anunţat că nu susţine propunerea, iar la vot ea a fost respinsă cu 3 voturi „pentru” şi 7 „împotrivă”. „Faceţi altă solicitare”, le-a cerut Vlase liberalilor, care au protestat, alături de USR, cerând un motiv pentru respingere.

„A fost invitat acum trei săptămâni, şi credem că este…, dar o să vorbim şi cu domnul ministru, şi pe urmă să dăm un răspuns scris Biroului permanent”, a motivat Gabriel Vlase (PSD), scrie news.ro.

Ministrul Finanţelor fusese însă invitat pe 10 aprilie, deci cu mai mult de o lună în urmă.

„Putem să-l invităm şi în fiecare săptămână pe un ministru, dacă o chestiune este de importanţă şi de dezbătut. Nu există nicăieri o regulă că, dacă a fost acum trei săptămâni nu poate veni şi săptămâna viitoare. Mi se pare….e o glumă!”, a spus, contrariat, liberalul Victor Paul Dobre.

Social-democraţii au insistat ca liberalii să o invite pe ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe motiv că salarizarea ţine de acest minister.

„Subiectul mi se pare că este de mult mai mult interes al doamnei ministru de la Muncă şi eu nu am auzit de divergenţele dintre Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor”, a afirmat Marcel Ciolacu (PSD).

Liberalii au explicat că subiectul discuţiei va fi sustenabilitatea financiară a măsurilor, nu nivelul salarizării.

„Legea Salarizării unice este depusă ca iniţiativă parlamentară, a Grupului parlamentar PSD plus ALDE. Nu este o iniţiativă a Guvernului României”, au încercat să argumenteze social-democraţii, prin secretarul Marcel Ciolacu.

„Mi se pare de neînţeles, opunerea aceasta fermă a PSD-ului de a invita un ministru în Parlament. Ori suntem Parlamentul, şi Guvernul este obligat să răspundă invitaţiilor Parlamentului, ori…”, a replicat liberalul Victor Paul Dobre.

Preşedintele şedinţei, Gabriel Vlase, a închis însă subiectul, pe motiv că a fost deja dat un vot, prin care solicitarea PNL a fost respinsă.

Nu a fost însă rezolvat subiectul şi stabilit cine va participa la „Ora Guvernului” de luni, urmând, cel mai probabil, să fie reluată discuţia în şedinţa Biroului Permanent de luni.

Conducerea Camerei Deputaţilor a respins, marţi, solicitarea grupului parlamentar PNL de a-l invita pe ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la „Ora Guvernului”, pentru a da explicaţii cu privire la „sustenabilitatea financiară a implementării legii salarizării”, pe motiv că acesta a fost invitat şi luna trecută, a anunţat secretarul Ioana Bran (PSD).

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Fără milă! Jucătorul exclus din lot la derby-ul FCSB – Rapid: „Nu putem accepta așa ceva!”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Meteorologii anunţă ninsori în Bucureşti de Crăciun. Zilele în care va fi zăpadă în Capitală
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde