Marian Bucur, audiat ca martor la DNA în dosarul lui Grăjdan

Secretarul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Marian Bucur, a venit, joi, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul fostului şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, cercetat după ce a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul calităţii".
Romania TV
12 iul. 2012, 08:57
Marian Bucur, audiat ca martor la DNA în dosarul lui Grăjdan

Marian Bucur va da declaraţii în dosarul în care procurorii îl cercetează pe Constantin Adrian Balaban Grăjdan, după ce în luna mai a trimis la instanţa supremă o adresă prin care a înştiinţat că ISC nu se constituie parte civilă în „Trofeul calităţii”, pentru că instituţia nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

În 22 mai, ISC a depus la dosarul „Trofeul calităţii”, aflat atunci în faza recursului la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, un document semnat de şeful instituţiei Balaban Grăjdan, prin care arăta că Inspectoratul nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calităţii în Construcţii”, în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

În 23 mai, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat mai multe documente.

Procurorii DNA l-au audiat în 24 mai pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan şi i-au adus la cunoştinţă că este acuzat de favorizarea infractorului, fiind cercetat în libertate.

„Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în cea de a doua zi de la numirea în funcţie a inspectorului general, în condiţiile în care acesta nu preluase oficial atribuţiile specifice funcţiei, termenul scurt în care a fost redactată şi trimisă la instanţă, lipsa avizelor direcţiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentinţa prin care inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile inculpaţilor şi pentru a îngreuna cercetarea judecătorească”, au notat procurorii DNA în rezoluţia de începere a urmăririi penale.

În 24 mai, Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea ISC. Decizia a fost luată de premier după ce Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituţiei din procesul „Trofeul Calităţii” fără să îl informeze pe primul-ministru.

În 28 mai, Inspectoratul de Stat în Construcţii a cerut, printr-un document trimis instanţei supreme, anularea adresei semnate de fostul şef al instituţiei Adrian Balaban Grăjdan şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul „Trofeul calităţii„. ISC a invocat nerespectarea procedurilor interne în cazul adresei transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la 22 mai.

În acest dosar, Inspectoratul de Stat în Construcţii se constituise parte civilă încă din faza de urmărire penală. Astfel, în 30 ianuarie, ICCJ a dispus ca instituţia să primească despăgubiri civile de aproape 6,5 milioane lei, iar cu o săptămână înainte de adresa trimisă de Grăjdan, îşi majorase pretenţiile la 7,5 milioane lei, potrivit DNA.

În dosarul „Trofeul calităţii”, prin decizia din 30 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a obligat pe Adrian Năstase, Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana Ioana Popovici şi Bogdan Popovici, în solidar cu SC Eurografica SRL, la despăgubiri civile către ISC în valoare de 3.337.452,5 lei.

În 20 iunie, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. În acelaşi dosar au primit pedepse cu executare Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Ioana şi Bogdan Popovici.

Completul de cinci judecători a menţinut celelalte decizii din 30 ianuarie ale instanţei de fond care a judecat dosarul „Trofeul calităţii”, printre care şi cea de despăgubire a ISC.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT