Uber cere, printr-un amendament, exceptarea platformelor tehnologice de la aplicarea Legii TAXIMETRIEI

Uber a depus, miercuri, un amendament la proiectul de OUG prin care se intenţionează modificarea legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie.
Filip Stan
24 mai 2017, 14:08
Uber cere, printr-un amendament, exceptarea platformelor tehnologice de la aplicarea Legii TAXIMETRIEI

Uber cere Ministerului Transporturilor includerea următorului amendament: „Platformele tehnologice care funcţionează potrivit legii române, precum şi deplasarea persoanelor cu autovehicule proprietate personală care s-au organizat în vederea deplasării prin intermediul platformei tehnologice sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii 38/2003.”

„Amendamentul depus astăzi este în linie cu angajamentul luat de reprezentanţii Guvernului, care au agreat că Uber este un serviciu diferit şi complementar celui de taxi şi că este nevoie de un cadru de reglementare distinct”, se arată în comunicatul Uber.

Uber a solicitat, vineri, premierului Grindeanu, să retragă temporar OUG privind legea nr. 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi, până când va exista un cadru de reglementare a serviciilor de ridesharing. Uber susţine că actul deschide calea spre abuzuri asupra şoferilor parteneri, precum amenzi sau ridicarea plăcuţelor de înmatriculare, a declarat Alexandra Corolea, purtător de cuvânt al Uber în România şi zona Balcani.

De cealaltă parte, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere Guvernului României să dea curs cerinţelor transportatorilor şi să modifice legea 38/2003, după ce Uber a solicitat premierului Grindeanu să retragă temporar OUG, până când va exista un cadru de reglementare pentru serviciile de ridesharing, potrivit unui comunicat emis miercuri de COTAR.

COTAR susţine că „firma Uber nu are niciun motiv să ceară amânarea sau orice fel de modificare a unei legi care reglementează transporturile şi taximetria, pentru că firma Uber nu face transport sau taximetrie, deci nu poate fi reprezentativă la masa negocierilor, într-un domeniu în care nu-şi desfăşoară activitatea. (…) Firma Uber este o platformă informatică, are cu totul alt obiect de activitate, deci nu are ce să caute în această discuţie referitoare la problemele transportatorilor”, se arată în comunicatul COTAR.

Ministerul Transporturilor a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, prin care scoate din textul legii sintagma „în mod repetat” – una dintre cerinţele COTAR în contextul protestelor din aprilie.

Citeşte şi Legea taximetriei se schimbă din nou. Ce se întâmplă cu Uber

 

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Gestul făcut de Nadia Comăneci pentru mama sa, Ștefania. Zeița de la Montreal a uimit pe toată lumea
Capital.ro
Reguli cu vecinii-problemă de la bloc. Primăria și asociația de proprietari pot intra la ei în locuință
Playtech.ro
Câţi bani primeşte un consilier local în 2026. Sumele obţinute pentru participarea la şedinţe
Adevarul
„Prost pentru că e fricos și fricos pentru că e prost”: CTP explodează după declarațiile lui Nicuşor Dan privind umbrela nucleară a Franței
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia! Acesta este acuzat de culegere de informații secrete în favoarea Ucrainei
iamsport.ro
Decesul surorii i-a marcat viața fostului antrenor de la Universitatea Craiova: ”Avea 19 ani, părinții au fost devastați, o tragedie fără margini”
MediaFlux
Când se dau bani în plus pentru pensionari și mame. Discuția finală dintre Nicușor Dan și liderii Coaliției
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj