Ana Bogdan, pe tabloul principal la Wimbledon, alături de alte trei românce

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan va evolua în premieră pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Wimbledon (3-16 iulie). Sportiva din Sinaia, clasată pe locul 106 WTA, a prins in extremis lista oficială, fiind ultima jucătoare acceptată la turneul de la All England Club.
Alina Costache
25 mai 2017, 11:59
Ana Bogdan, pe tabloul principal la Wimbledon, alături de alte trei românce

Organizatorii de la Wimbledon au anunţat numele jucătoarelor care vor intra direct pe tabloul principal, iar Ana Bogdan (24 de ani) închide lista! Pentru prima oară, Ana nu mai e nevoită să joace calificări în cadrul unui turneu de Grand Slam, iar asta o bucură enorm pe talentata sportivă care bate la porţile Top 100 WTA. 

Bogdan a primit cu entuziasm vestea, postând şi un mesaj pe Facebook: „Pentru prima dată sunt acceptată direct pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Organizatorii Wimbledonului au publicat ieri lista oficială, sunt a cincea româncă! Gândul şi mulţumirile mele merg azi către părinţii mei, fără a căror educaţie, răbdare, pasiune şi implicare nu aş fi ajuns aici”.

Pe tabloul principal de la Wimbledon au mai fost acceptate direct alte patru românce: Simona Halep (favorită 3), Irina Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea. Ana Bogdan este singura jucătoare din tabăra tricoloră care nu a mai evoluat niciodată la All England Club. Ea a intrat în calificările din anii 2015 şi 2016, însă a cedat de fiecare dată în primul tur.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
„Offside!” Andrei Cordea, ironie maximă pe internet după controversa de la CFR Cluj – Universitatea Craiova. Foto
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Grădinițe de vară 2026 în București. Ce sectoare continuă programul și când încep înscrierile
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Nicușor Dan, anunț de ultimă oră. Ce guvern va avea România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi