Statul Islamic revendică atacul vizând creştini copţi din Egipt

Organizaţia teroristă Statul Islamic a revendicat sâmbătă atacul armat de vineri,soldat cu moartea a zeci de creştini copţi, relatează Reuters.
Filip Stan
27 mai 2017, 14:35
Statul Islamic revendică atacul vizând creştini copţi din Egipt

„O unitate de securitate formată din soldaţi ai Califatului au instalat un punct de control pentru a ataca zeci de creştini care se îndreptau spre mănăstirea Sfântul Samoil, la vest de oraşul Minia”, se arată într-un comunicat al ISIS.

Martori oculari au declarat vineri că bărbaţi înarmaţi au urcat la bordul mai multor vehicule care transportau creştini copţi şi au deschis focul, omorând cel puţin 29 de oameni şi rănind alţi 24.

O serie de atacuri asupra unor biserici copte au avut loc în ultimele luni, revendicate de luptători din cadrul grupării Statul Islamic.

Cel puţin 48 de persoane au fost ucise pe 9 aprilie, în două atentate sinucigaşe cu bombă vizând biserici în Tanta şi Alexandria, arată News.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT