Mircea Oprean dezvăluie ultima premoniţie a Zoiei Ceauşescu VIDEO

„Zoia nu putea fi oprită de nimeni. Dacă ea vrea ceva să facă puteam eu să o opresc?! în primul rând că pe lângă înţelepciune avea şi intuiţie ceva extraordinar, vă dau un detaliu, poate e o poveste mai aiurea, vă dau un detaliu. În anul în care a murit Nicu, august 96, el a murit în septembrie, dar în august 96 eu cu Zoia făceam zacuscă. E o operaţie foarte complicată, trebuie să fiarbă 12 ore, la foc mic. Te lipseşti de zacuscă dacă ştii ce să munceşti. La un moment dat ea a zis că pleacă de acasă. Unde să pleci? Ea nu mai stă şi pleacă. Fată, unde să pleci? Nu, eu plec. Ce puteam să fac? M-a lăsat cu zacusca pe foc şi am plecat. Dar ce să îi fac? doar nu e copil să nu îi dai voie să plece. A plecat, iar după vreo două, trei ore mă sună şi mă întreabă ce faci? ce să fac? Păzesc zacuscă să nu se afume. Şi zice vino încoace, sunt la Nicu. Deci ea a avut o chemare interioară. A plecat să îl caute pe Nicu, nu ştia unde să îl găsească, ştia că locuieşte la o fată pe Primăverii. Şi a ajuns la vila de la numărul 48, unde locuia Oliviu Gherman, preşedintele Senatului, locuise înainte Leontin Sălăjan, noi aveam depozitate lucrurile nefolosite şi apoi a luat-o ăsta. Şi Zoia s-a dus la cei care păzeau acolo şi întreba „ştiţi cumva unde locuieşte Nicu Ceauşescu? Sunt sora lui”.

„L-am găsit pe Nicu. Fusese internat cu ciroza lui. A ieşit într-o fază de acalmie a bolii, a simţit chemarea la frate-său, după aia ştiţi că a avut căderea şi a murit.

Mircea Oprean mai are încă multe de spus despre tot ce a trăit alături de familia Ceauşescu. Pînă atunci însă şi-a amintit cu multă emoţie despre relaţia cu soţia lui şi cum a vegheată pe patul de spital până în ultima clipă.

Alte articole

Mircea Oprean, ginerele soților Ceaușescu, prima reacție după respingerea cererii de rejudecare. „Vom continua demersurile pentru anularea sentinței”

Bucătăreasa familiei Ceaușescu, dezvăluiri despre cei trei copii ai cuplului de dictatori: „Nicu era foarte rău. Zoe era liniștită, citea toată ziua. Valentin era sensibil”

„Am stat pentru că ea nu voia să stea singură. Câte zile de spital a făcut ea atâtea am făcut şi eu. Eu doar veneam acasă, făceam mâncare şi stăteam cu căţelul. Ea nu mânca de la spital, făceam eu mâncare şi îi duceam să mănânce de acasă”.