CFR Cluj a ieşit din insolvenţă. Echipa va putea juca anul viitor în cupele europene

Curtea de Apel Cluj a anunţat marţie ieşirea din insolvenţă a echipei de fotbal CFR Cluj. Astfel, ardelenii pot juca în cupele europene din sezonul 2018/2019.
Filip Stan
30 mai 2017, 09:05
CFR Cluj a ieşit din insolvenţă. Echipa va putea juca anul viitor în cupele europene

Noul finanţator al CFR-ului, Marian Băgăcean, a achitat peste 5 milioane de euro pentru achitarea datoriilor şi ieşirea din insolvenţă, dar şi datoriile apărute ulterior şi care au determenat judecătorul sindic să amână ieşirea din insolvenţă, cum ar fi datoria faţă de firma de echipament Joma.

Este un mare succes, un moment isoric pentru club! Era o decizie normală, anormal era ce s-a întâmplat înainte. S-a făcut dreptate şi am ieşit şi la timp. Cel mai important era să ieşim din conferinţă deoarece în caz contrar eram daţi cu un pas înapoi„, a fost prima reacție a președintelui Iuliu Mureșan.

Odată cu ieșirea din insolvență, CFR Cluj va avea drept de participare în cupele europene în sezonul 2018-2019. FR Cluj este al doilea club care iese din insolvenţă, după FC Dinamo Bucureşti. În Liga I mai sunt în insolvenţă Gaz Mediaş, Pandurii Târgu Jiu şi ASA Târgui Mureş.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Dezvăluire după 12 ani! Ce a făcut Hagi în momentul arestării lui Gică Popescu: ”Era cu el în casă, copiii se uitau cum e dus la închisoare”
MediaFlux
Dan Bittman a izbucnit în lacrimi la primul concert Holograf, de după moartea lui Mugurel Vrabete. Cum a fost surprins solistul pe scenă
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj