Ministrul Agriculturii a descoperit că lâna de oaie poate fi folosită în construcţii, ca material termoizolant

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a discutat miercuri cu reprezentanţii unei firme din judeţul Bistriţa, care se ocupă de exploatarea şi prelucrarea lemnului, despre modul în care ar putea valorifica lâna de oaie, una dintre variante fiind folosirea în domeniul construcţiilor, in special a celor din lemn, ca material termoizolant, potrivit unui comunicat transmis de minister.
Romania TV
31 mai 2017, 14:16
Ministrul Agriculturii a descoperit că lâna de oaie poate fi folosită în construcţii, ca material termoizolant

În acest sens, reprezentanţii companiei caută soluţiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor, crescând astfel rentabilitatea activităţilor de creştere a oilor, venind în sprijinul sectorului ovin. În acelaşi timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, faţă de cele sintetice utilizate în prezent„, se arată în comunicat.

De asemenea, investitorii doresc să identifice şi alte modalităţi de prelucrare şi valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrăşămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică şi farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate, au mai precizat reprezentanţii ministerului.

Ministerul Agriculturii vrea să elaboreze un act normativ, prin care vrea să asigure un ajutor de minimis în valoare de 1 leu/kg crescătorilor de ovine care comercializează lână.

Scopul măsurii este de a impulsiona creşterea numărului de efective şi eficientizarea economică a exploataţiilor.

Ministrul Agriculturii a vorbit, marţi, la un post de televiziune, despre argumentele în favoarea schimbării frunzei din brandul de ţară cu o oaie, el susţinând că ”oaia este o statuie vie” şi că frunze are toată lumea, dar oi ca în România nu.

”Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”, a mai afirmat Daea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Nu mai bine beai un șpriț decât să iei alea?”. Sabin Ilie i-a provocat lui Cosmin Matei o crizâ de râs în direct. Video
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Regulile care i-au revoltat pe angajați după reîntoarcerea la birou: „Dacă discuția e mai lungă de 5 minute, ieșiți pe hol”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Dan Șucu s-a decis și plătește 2.500.000 de euro pentru transfer
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat