Şeful Transelectrica a fost schimbat din nou, după nici 48 de ore

Compania Transelectrica (TEL), companie controlată de stat care deţine monopolul natural pe piaţa românească de energie electrică, a anunţat pe bursă că a ales un nou preşedinte al consiliului de supraveghere – Cristian Eugen Radu şi un nou director general executiv – Georgeta Corina Popescu.
Romania TV
31 mai 2017, 16:35
Şeful Transelectrica a fost schimbat din nou, după nici 48 de ore

Luni, Transelectrica numise în funcţia de preşedinte al directoratului pe Luca Nicolae Iacobici, conform ZF.

„Având în vedere încetarea la data de 31 mai 2017 a calităţii de membru şi Preşedinte al Directoratului a domnului Ion-Toni TEAU, raportat la faptul că până la data de 31 mai 2017 nu a intervenit acceptarea expresă a mandatului de membru al Directoratului de către domnul Luca-Nicolae IACOBICI, pentru asigurarea continuităţii activităţii Companiei, numeşte începând cu data de 01 iunie 2017, în funcţia de Preşedinte al Directoratului, (denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al Societatii) al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, pe doamna Georgeta-Corina POPESCU”, se arată în documentul publicat în această seară pe site-ul BVB de compania cu 2,4 mld. lei capitalizare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Cine va fi titularizat de Gică Hagi în absența lui Ionuț Radu! Adi Ilie: „Și eu am trecut prin asta”
Capital.ro
Amenzi de până la 6% din cifra de afaceri pentru companiile care încalcă regulile UE. Ce practici online sunt vizate
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România