Încă două familii evacuate în urma alunecărilor de teren din judeţul Vâlcea

Încă două familii din localitatea vâlceană Alunu au fost evacuate joi din cauza alunecărilor de teren din zonă, alte patru familii fiind evacuate în a doua jumătate a lunii mai, potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Alexandru Concioiu.
Romania TV
01 iun. 2017, 19:15
Încă două familii evacuate în urma alunecărilor de teren din judeţul Vâlcea

Decizia a fost luată joi de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Alunu, dat fiind pericolul iminent de pătrundere a masei de pământ în incinta unei gospodarii din zonă cât și distanța foarte mică până la drumul județean 605 C, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea.

Totodată, Comitetul Local a stabilit să solicite sprijinul Administrației Naționale Apele Române pentru lucrări de intervenție operativă, în condițiile în care există riscul ca masele de pământ în mișcare să ajungă în albia râului Olteț, curs de apă aflat în administrarea SGA Vâlcea, sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, administratorul drumului județean DJ 605C, pentru lucrări specifice de punere în siguranță a platformei drumului și a podului existent la km 7+133, dar și ajutorul Ministerului Economiei, Minister sub autoritatea căruia se află Complexul Energetic Oltenia, societate ce are în administrare o suprafață de 29,11 ha, aproximativ jumătate din suprafața alunecată, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, însoțit de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea și de specialiști din cadrul Prefecturii, ai Consiliului Județean și ai altor structuri cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, s-au deplasat în zona afectată de alunecarea de teren din localitatea Alunu.

Prefectul a dispus convocarea în regim de urgență în ziua de 2 iunie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, urmând a fi analizate, dezbătute, aprobate propunerile Comitetului Local pentru Situații de Urgență Alunu și dispuse măsuri în consecință.

În prima parte a lunii mai, după câteva zile de ploi abundente, s-a activat o alunecare de teren la halda de steril a Carierei Berbești Vest. Alunecarea a început într-o zonă din extravilanul comunei Alunu și a continuat, afectând terenuri proprietate privată, precum și terenuri aflate în proprietatea primăriei localității, pe o suprafață totală de circa 18 hectare, pe care se afla o plantație de salcâm.

Membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Alunu au constatat, pe 16 mai, că alunecarea de teren se îndreaptă spre două gospodării în care locuiau cinci persoane și s-a decis evacuarea lor. În zilele care au urmat au mai fost evacuate două familii. Gospodăriile celor patru familii evacuate au fost demolate controlat, pentru relocarea bunurilor.

Monitorizarea și intervenția de la Alunu a fost asigurată de către CLSU, pompieri, polițiști, jandarmi și echipe de la Direcția Minieră Berbești.

Pentru încetinirea deplasării maselor de pământ pe traiectoria de deplasare a acestora au fost construiți trei pinteni de blocaj.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte