Iohannis s-a întâlnit cu directorul CIA: „România, furnizor de securitate”

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere, marţi, în a doua zi a vizitei sale în Statele Unite ale Americii, cu directorul CIA, Mike Pompeo, şefului statului român arătând că "România este un partener valoros pentru partea americană, în special datorită expertizei din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest şi vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţările hibride de pe Flancul Estic al NATO".
Ionela Marcu
07 iun. 2017, 03:16
Iohannis s-a întâlnit cu directorul CIA:

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întrevederea cu conducerea CIA preşedintele Iohannis a transmis „aprecierea pentru excelenta şi complexa colaborare dintre CIA şi partenerii de intelligence din România, bazată pe încredere, deschidere şi sprijin reciproc în arii de expertiză specifice, aspect ce întăreşte şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări”.

„Preşedintele României a asigurat că ţara noastră înţelege ca, inclusiv prin servicii de intelligence, să acţioneze ca un furnizor de securitate, pentru a contribui la eforturile internaţionale pe linie de securitate. La rândul său, conducerea CIA a evidenţiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informaţii din Europa cu care are relaţii agenţia americană, din punct de vedere al nivelului de încredere şi al consistenţei activităţii derulate. Preşedintele Klaus Iohannis şi directorul Mike Pompeo au avut, cu acest prilej, şi un schimb de vederi pe teme politico-securitare de actualitate: combaterea terorismului (cu accent pe eradicarea Daesh în Siria/Irak), ameninţarea balistică/nucleară nord-coreeană, solidaritatea transatlantică, precum şi stabilizarea Afganistanului”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, în a doua zi a vizitei sale în SUA, Iohannis, a depus o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut de la Cimitirul Naţional Arlington.

„Depunerea coroanei de către preşedintele României în cadrul unei ceremonii solemne a reprezentat un omagiu adus memoriei şi eroismului personalului militar american angajat în susţinerea, cu preţul vieţii, a păcii, libertăţii şi democraţiei în Europa şi în întreaga lume şi a marcat recunoaşterea sacrificiului suprem al generaţiilor de militari americani căzuţi pe fronturile din cele două războaie mondiale şi din alte conflicte”, mai spune Administraţia Prezidenţială.

Momentul depunerii coroanei a presupus cel mai înalt ceremonial utilizat pentru un şef de stat – preşedintele României a fost întâmpinat cu 21 de salve de tun şi de garda de onoare şi au fost intonate imnurile României şi Statelor Unite ale Americii. Preşedintele Klaus Iohannis a fost condus la Monumentul Soldatului Necunoscut de generalul maior Michael Howard, comandantul districtului militar Washington, adaugă sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început vizita în SUA luni, când a primit, la Washington, distincţia „Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice..

Pe 9 iunie, Klaus Iohannis va avea o întrevedere şi cu preşedintele SUA, Donald Trump.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a făcut praf pe Târnovanu pentru gafele din FCSB – Auda 2-3: „Trebuie să plătească! Nu mai am încredere în el!”
Capital.ro
Adrian Negrescu: Legea salarizării este necesară, dar a fost făcută „parcă cu ChatGPT”. Economistul avertizează asupra riscurilor
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Incident la Palatul Cotroceni. O femeie militar a leșinat în timpul vizitei președintelui Indiei
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Rusia face un pas în spate. Oamenii lui Putin le-au transmis americanilor
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România