Fenechiu, lui Băsescu: „Prezidente”, întrebaţi-l pe omul de la Butonul 3 de Legea 406/2001

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu i-a sugerat, duminică, preşedintelui suspendat Traian Băsescu, căruia i s-a adresat cu apelativul "Prezidente", să-l întrebe pe "Omul de la Butonul 3" despre Legea 406/2001, el arătând că Băsescu mai are două săptămâni pentru a lua o decizie înţeleaptă.
Romania TV
15 iul. 2012, 12:32
Fenechiu, lui Băsescu:

„Am un mesaj pentru Traian Băsescu: Domnule preşedinte – şi, ca să vă parafrazez, aş îndrăzni să vă spun „Prezidente” – vă sugerez să-l întrebaţi pe omul dela Butonul 3 să vă dea Legea 406/2001, articolul1, paragraful 3 şi după ce o studiaţi, gândiţi-vă bine că mai aveţi maxim două săptămâni până să luaţi o decizie înţeleaptă”, a spus Fenechiu.

El a evitat să redea în conferinţa de presă prevederile articolului, precizând că jurnaliştii vor consulta la fel de rapid legea, ca şi oamenii preşedintelui.

Legea 406 din 10 iulie 2001 priveşte acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

Articolul1, paragraful 3, al acestei legi stipulează faptul că „nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infractiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum”.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu este curios cine ar răspunde dacă ar apăsa butonul 3 al telefonului din biroul de la Palatul Cotroceni, apreciind că afirmaţiile pe această temă ale preşedintelui suspendat Traian Băsescu sunt „o mică manevră de campanie”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, i-a recomandat preşedintelui interimar, Crin Antonescu, să folosească telefonul negru din biroul său de la Palatul Cotroceni, să apese al treilea buton pentru a-i răspunde „un om care ştie să îi spună exact cine a făcut rău României”.

Întrebat, la Antena 3, cine ar fi acea persoană, Antonescu a răspuns că nu ştie şi că nu a avut o discuţie, cum a lăsat să se înţeleagă Traian Băsescu. „Nu am discutat despre asta”, a adăugat el.

„Nu sunt curios, butonul 3 … doar dacă răspunde Dumnezeu, ceea ce mă îndoiesc, nu de existenţa lui Dumnezeu, ci de răspunsul pe butonul 3 al lui Băsescu. Altfel nu mă interesează cine e pe butonul 3”, a continuat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Cine e iubita numărului 9 ATP, cu câștiguri mai mari decât tenismenul la Australian Open. E populară în lume
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. Nu mai ridică deșeurile începând de astăzi, 1 februarie. Ce trebuie să faci neapărat
Playtech.ro
Ce salariu are o asistentă medicală în 2026: sumele în funcţie de experienţă şi studii
Adevarul
Unde s-ar ascunde, de fapt, Abdullah Ataș — milionarul care a omorât un polițist și a evadat
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Scene neverosimile: discuția cu Gigi Corsicanu l-a scos din sărite pe Dan Șucu! Imaginile surprinse la Rapid - U Cluj
MediaFlux
Pensii februarie. Plățile s-ar putea face diferit pentru români. Ce schimbări ar aduce Ministerul Finanțelor pentru februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil