Caz incredibil în Dolj: Poliţist cercetat penal pentru că a scos la vânzare o bombă

Un poliţist din Dolj a vrut să vândă, pe internet, o bombă din al Doilea Război Mondial. Preţul: cinci mii de lei, negociabil. Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal şi riscă până la cinci de ani de închisore.
Romania TV
14 iun. 2017, 07:45
Caz incredibil în Dolj: Poliţist cercetat penal pentru că a scos la vânzare o bombă

Totul a pornit de la o bombă găsită pe malul râului Jiu, la finalul lunii mai. Un pescar a sunat la 112, iar poliţistul, care a ajuns înainte pirotehniştilor, a fotografiat proiectilul.

Câteva zile mai târziu, a apărut şi anunţul prin care bomba era scoasă la vânzare, la preţul de cinci mii de lei, negociabil. Vestea a ajuns şi la urechile localnicilor din Coţofenii din Faţă, unde Marius Jipea este ajutor de şef de post.

Anunţul online i-a adus poliţistului nu un cumpărător, aşa cum poate s-ar fi aşteptat, ci un dosar penal.

„Nu s-a dispus nicio măsură până în prezent împotriva poliţistului în cauză, fiind aşteptată soluţia anchetei demarate de către procurorii craioveni. Din discuţiile cu acesta, el susţine că este nevinovat, declarând că a dorit să facă doar o glumă”, a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Surse judiciare spun că poliţistul ar fi declarat în faţa anchetatorilor că a fost doar glumă, iar bomba nici măcar nu era în posesia lui. Din cauza glumei făcute, poliţistul doljean, în vârstă de 34 ani, va fi cercetat penal de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru încălcarea articolului 279 din Codul penal, cu privire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul riscă între unu şi cinci ani de închisoare.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit totul despre transferul lui Joao Paulo la FCSB: „A fost totul secret până a aflat Fanatik-ul”. Ce salariu va avea. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Avertismentul lui Titi Aur despre încălzirea motorului pe timp de iarnă. Ce faci ca să-i prelungești viața și să nu ajungi în service
Adevarul
Cum poți afla dacă ai radon în casă. Harta zonelor sensibile și riscurile gazului radioactiv
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a numit fotbalistul ”cu 100 de clase” peste el: ”Nu se apropia nimeni de minge!”
MediaFlux
Copilul de 13 ani implicat în crima de le Cenei a început să colaboreze cu anchetatorii. Și-a mărturisit crima cu o „seninătate” care i-a șocat pe specialiști
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil