Gabriela Firea: Sorin Grindeanu s-a baricadat în clădirea Guvernului şi a jucat „balena albastră” politică

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi seara, că premierul Sorin Grindeanu joacă "'balena albastră' politică", ea comentând astfel faptul că prim-ministrul a anunțat că va demisiona abia după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, va face și el același lucru.
Romania TV
15 iun. 2017, 20:23
Gabriela Firea: Sorin Grindeanu s-a baricadat în clădirea Guvernului şi a jucat

Gabriela Firea, care este și vicepreședinte PSD, a susținut că deține informații potrivit cărora Sorin Grindeanu ar fi început miercuri seara să sune mai mulți membri PSD pentru a le oferi funcții sau locuri în Guvern. Ea a mai afirmat că în acest moment Grindeanu are ca „proiect personal” dezintegrarea PSD”, fiind ajutat de câțiva colegi nemulțumiți de faptul că nu se mai află în fruntea partidului.

„Dacă – ipotetic vorbind – un nebun ne spune să ne aruncăm de la etajul 20, pentru că apoi se aruncă și el, noi ce facem? Îl urmăm? Domnul Grindeanu a jucat în această seară ‘balena albastră’ politică. Dumnealui se sinucide politic și mai vrea să se sinucidă cu el încă vreo 14. Haideți să fim serioși! Avem o răspundere. (…) Am promis ceva românilor și la nivel local, eu, aici, în București, și colegii parlamentari. Și acum vrem să ne ținem de cuvânt”, a spus Firea, la România TV.

„S-a baricadat în clădirea Guvernului. (…) Am o supoziție, cred că va putea fi acuzat la un moment dat de uzurpare de calități oficiale. În orice democrație, regula este următoarea: partidele participă în alegeri. Câștigă un partid sau o coaliție alegerile, se formează majoritate parlamentară, care creează un guvern și guvernează, cu sprijinul politic. Domnului Grindeanu i s-a retras ieri sprijinul politic și întregului Cabinet, astăzi a fost exclus din PSD. Pe cine reprezintă? Dumnealui este o persoană particulară acum, este ca și cum cineva de pe stradă s-ar duce acum în Palatul Victoria, s-ar așeza pe scaun și ar spune: ‘Eu sunt prim-ministru, voi suna niște prieteni, îmi fac un Cabinet și îl trimit la Palatul Cotroceni'”, a declarat ea.

Gabriela Firea a spus că funcțiile importante în stat vin „la pachet” cu patriotismul și spiritul de sacrificiu, dar că Sorin Grindeanu nu demonstrează că ar avea aceste calități.

„Cred că nu a ținut cont nicio secundă în toate acțiunile sale de prioritățile țării. Este o premieră neagră ceea ce s-a întâmplat în această seară (…): nu a mai fost niciodată un prim-ministru care de la Palatul Victoria, din sala de conferință de presă, să facă declarații politice, polemici cu cineva din spațiul politic, să ceară demisia unui președinte de partid, să invoce structuri organizatorice politice, cum a făcut domnul Grindeanu: CEx, BPN, jocuri… îi cere demisia domnului președinte Dragnea. Cu alte cuvinte, dacă ieri la CEx, domnul Grindeanu ne-a trădat pe noi, cei care l-am susținut să ajungă prim-ministru, în această seară dă dovada că îi trădează pe români”, a apreciat ea.

În acest sens, Firea a adăugat că s-ar fi așteptat ca un premier să vorbească din sala de conferințe de la Palatul Victoria despre autostrăzi, spitale sau școli. Primarul general a mai apreciat că social-democrații au greșit când l-au susținut pe Grindeanu, dar că vina îi aparține acestuia, deoarece a trădat interesul național.

„Din atâția colegi de partid care puteau să fie prim-ministru, noi am mers pe recomandarea domnului președinte Dragnea, care a venit în CEx și ne-a rugat să îl susținem pe colegul nostru, să îl votăm să fie prim-ministru. (…) Eu cred că cel care a trădat interesul național și interesul românilor care au votat PSD pentru a aplica planul de guvernare este domnul Grindeanu”, a spus ea.

Gabriela Firea a adăugat că regretă că nu a semnalat mai din timp anumite nerealizări ale Guvernului. În acest sens, a menționat că a avut, joi seara, o ședință cu parlamentarii din București și Ilfov, dar și cu reprezentanții organizațiilor de sector, care s-au declarat dezamăgiți de faptul că în ultima jumătate de an proiectele vizând Capitala au fost ignorate. A mai precizat că, în acest moment, sunt blocate la Ministerul Culturii aproximativ o sută de cereri depuse în vederea efectuării unor reparații la străzi din centrul Capitalei.

„Domnul prim-ministru în șase luni de zile nu și-a găsit o oră în programul domniei sale să ne primească. Ne-a programat pentru data de 7 mai, a anulat acea întâlnire, a promis că ne reprogramează. Nici în ziua de azi nu ne-a mai invitat”, a spus ea.

Firea a adăugat că fără răspuns a rămas și inițiativa mai multor parlamentari, printre care și Robert Cazanciuc, de a reuni și susține câteva proiecte prioritare pentru fiecare județ în parte. Ea a mai precizat că cele 96 de proiecte sociale și economice au fost transmise premierului, dar că niciunul dintre ele nu a fost demarat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Echipa din Liga 1 la care jucau ”numai alcoolici”: ”Matrafoxiști rău de tot! Doar băutură se băga”
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet