Dana Gîrbovan, către Ponta: Cine din SGG a intrat în arhiva SIPA? Pe cine va delega să intre de acum? REACŢIA lui Victor Ponta

Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, readuce în discuţie desecretizarea arhivei SIPA, întrebând noua conducere a Secretariatului General al Guvernului cine a intrat în arhivă după adoptarea HG de desecretizare şi cine o va face de acum încolo.
Iulian Tudor
17 iun. 2017, 11:56
Dana Gîrbovan, către Ponta: Cine din SGG a intrat în arhiva SIPA? Pe cine va delega să intre de acum? REACŢIA lui Victor Ponta

„Ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică confirmă, o dată în plus, justeţea motivelor pentru care UNJR şi AMR s-au împotrivit modului în care ministrul justiţiei Tudorel Toader a iniţiat şi elaborat hotărârea de guvern, asumată de Guvernul Grindeanu, prin care arhiva SIPA va fi inventariată din nou”, susţine Dana Gîrbovan, într-o postare pe Facebook, făcând referire la suspiciunile potrivit cărora Guvernul şi majoritatea parlamentară ar dori să folosească arhiva pentru şantajarea magistraţilor, născute odată cu decizia ca judecătorii şi procurorii să nu facă parte din comisia de inventariere.

Hotărârea de Guvern prevede ca noua comisie de inventariere să fie comupusă din 5 membri: doi de la Secretariatul General al Guvernului, doi de la Ministerul Justiţiei şi unul de la ANP.

„Toate aceste persoane care vor reinventaria arhiva SIPA sunt, aşadar, numite politic şi sub autoritate politică”, spune Gîrbovan, adresând în acest context întrebări lui Victor Ponta, noul secretar general al Guvernului.

„Este legitim, aşadar, să întrebăm noua conducere a SGG cine din cadrul acestei instituţii, după publicarea HG 410/2017, a intrat în arhiva SIPA şi pe cine noua conducere va delega să intre mai departe în arhivă”, scrie Gîrbovan.

Magistratul este de părere că „toate aceste incertitudini confirmă încă o dată cât de lipsit de încredere este procesul de reinventariere al arhivei SIPA, iniţiat într-un mod atât de netransparent de ministrul justiţiei Tudorel Toader.”

„În aceste momente de nebuloasă politică, o comisie formată numai din oameni numiţi politic şi sub autoritate politică, intră în arhiva SIPA şi au, implicit, acces necontrolat la informaţiile de acolo. Cât timp HG 410/2017 este în vigoare va exista mereu suspiciunea ca decidenţii politici vor să folosească arhiva SIPA în interese proprii”, mai spune preşedintele UNJR.

Ponta: Nicio decizie privind arhiva SIPA nu va fi luată fără o consultare prealabilă și serioasă cu reprezentanții magistraților

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, spune că nicio decizie privind arhiva SIPA nu va fi luată fără o consultare ”prealabilă și serioasă cu reprezentanții magistraților”.

”Ca fost magistrat (actual vremelnic Secretar General al Guvernului) o asigur pe doamna judecător Gîrbovan că absolut nicio decizie privind arhiva SIPA nu va fi luată fără o prealabilă și serioasă consultare cu reprezentanții magistraților! Voi discuta cu premierul și ministrul Justiției și vom organiza această consultare în cel mai scurt timp posibil!”, a scris Ponta sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Femeie, moartă în frig după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin. Avea 36 de ani
Fanatik.ro
Jucătorul de tenis care a fost ruinat de propriul tată. Cum a aflat că a pierdut 30 de milioane de euro
Capital.ro
România a pierdut un mare actor. Patriarhia Română și Teatrul Național au transmis condoleanțe
Playtech.ro
Cea mai importantă ramură dintr-un pom: la ce să fii atent când tai copacii din grădină
Adevarul
Câte kilograme sunt normale și de ce greutatea ideală nu există. Medic: „Circumferința taliei poate spune mai mult decât cântarul”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sergiu, tânărul împușcat în Italia a fost înmormântat! Imaginile DURERII cu momentul în care mam... Vezi mai mult
iamsport.ro
BREAKING | Rivala din SuperLiga 'încearcă să îl deturneze' pe Moruțan din drumul spre Rapid: 'Așa am auzit'
MediaFlux
Vouchere de vacanță 2026. Noi modificări pentru angajați. Cum vor putea fi folosite
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend