DESCOPERIRE MACABRĂ LÂNGĂ DN7: Cadavrul unei prostituate în putrefacţie

Procurorii şi poliţiştii din Arad au declanşat o anchetă în cazul decesului unei femei de 36 de ani al cărei trup a fost găsit, duminică seară, într-un canal aflat pe marginea DN 7. Surse din rândul anchetatorilor afirmă că este vorba despre o prostituată.
Romania TV
16 iul. 2012, 14:36
DESCOPERIRE MACABRĂ LÂNGĂ DN7: Cadavrul unei prostituate în putrefacţie

Cadavrul femeii a fost găsit într-un canal aflat în apropierea unei parcări de camioane de pe DN 7. Trupul neînsufleţit al femeii a fost observat de un şofer de tir care a alertat autorităţile, la faţa locului mergând procurori şi poliţişti.

„La faţa locului au fost descoperite actele de indentitate ale victimei, fiind vorba despre o femeie de 36 de ani. Cauzele decesului urmează să fie stabilite după primirea raportului de la medicul legist”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că femeia practica prostituţia, având drept clienţi şoferi de tir, iar în poşeta aflată lângă cadavru au fost găsite şi bancnote de 10 euro.

Cadavrul era în stare de putrefacţie, iar anchetatorii cred că moartea s-a produs în urmă cu aproximativ două săptămâni.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Inna, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Mihai Leu. Cântăreața nu l-a uitat pe legendarul sportiv
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Autostrăzile și drumurile expres care ar urma să fie deschise până la finalul lui 2026. Lista completă a șantierelor
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?