Scandal la funeraliile fostului cancelar german Helmut Kohl

Organizarea funeraliilor fostului cancelar german Helmut Kohl, decedat vineri la vârsta de 87 de ani, suscită tensiuni între autoritățile de la Berlin și familie, potrivit presei germane, revista Der Spiegel afirmând că văduva fostului politician se opune pronunțării unui discurs al cancelarului Angela Merkel în cadrul ceremoniilor, transmite France Presse.
Iulian Tudor
21 iun. 2017, 13:27
Scandal la funeraliile fostului cancelar german Helmut Kohl

Maike Kohl-Richter, a doua soție a lui Helmut Kohl, ar dori ca doar invitații străini să rostească discursuri la ceremonia solemnă prevăzută pentru 1 iulie la sediul din Strasbourg al Parlamentului European, a relatat miercuri săptămânalul german.

Angela Merkel, a cărei carieră politică a fost lansată de Helmut Kohl, a rupt legăturile politice cu acesta în urma scandalului finanțării Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și preluarea în anul 2000 a conducerii acestei formațiuni.

Văduva ‘părintelui reunificării’ germane ar dori ca dintre invitați, să se poată exprima premierul ungar Viktor Orban, unul dintre ultimii lideri politici care a avut întrevederi cu Helmut Kohl și adversar declarat al politicii permisive față de refugiați promovate de cancelarul Angela Merkel.

În cele din urmă, Maike Kohl-Richter, avertizată de apropiați că acest lucru ar putea provoca un scandal, și-a schimbat opinia, continuă sursa citată.

Presa germană a dezvăluit însă și alte surse de tensiuni. Astfel, Helmut Kohl nu va fi înmormântat în cavoul familial de la Ludwigshafen (vestul Germaniei), ci într-un cimitir din Speyer situat în apropierea catedralei din acest oraș din landul Renania-Palatinat, unde este prevăzută de asemenea o ceremonie religioasă pe 1 iulie, după omagiile din Parlamentul European, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Liderii europeni i-au adus un omagiu fostului cancelar german Helmut Kohl

În cimitirul din Ludwigshafen sunt înmormântați părinții lui Helmut Kohl, dar și prima sa soție, Hannelore, care s-a sinucis în anul 2001. Potrivit unuia dintre apropiații săi, Kai Diekmann, fost redactor-șef al al cotidianului Bild, Kohl a luat decizia de a fi înmormântat la Speyer ‘la finalul verii anului 2015, când starea sa de sănătate era din nou critică’.

Maike Kohl-Richter este acuzată că l-a făcut pe Helmut Kohl, extrem de slăbit fizic în ultimii ani, să se îndepărteze de familia sa și de apropiați, conform presei.Unul din cei doi fii din căsnicia de 40 de ani cu Hannelore, Walter Kohl, a mărturisit că a aflat de la radio despre moartea tatălui său. El nu a avut niciun contact cu tatăl său în ultimii ani, la fel ca fratele său Peter și ca nepoții fostului lider politic german. Mai mult, polițiștii aflați în fața domiciliului lui Helmut Kohl nu i-au permis lui Walter să intre în casă.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Cine l-a găsit, de fapt, pe Radu Mărginean. Firul tragediei povestit pas cu pas și un detaliu cutremurător: ”A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Militarii care nu mai au dreptul să fie avansaţi în grad. Greşelile care îi costă bani pe cei angajaţi în Armată
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. CNPP anunță recalculări
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?