Ploile torenţiale au făcut ravagii în ţară. Copaci căzuţi, gospodării şi drumuri inundate UPDATE

Zeci de gospodării au fost inundate, miercuri după-amiază, în urma unei ploi torenţiale, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru evacuarea apei. De asemenea, mai mulţi arbori au fost doborâţi la pământ, iar drumul naţional DN 15 D Piatra Neamţ - Vaslui a fost blocat peste un sfert de oră.
Romania TV
21 iun. 2017, 15:18
Ploile torenţiale au făcut ravagii în ţară. Copaci căzuţi, gospodării şi drumuri inundate UPDATE

UPDATE: Câteva zeci de gospodării au fost inundate şi mai multe drumuri judeţene şi comunale sunt impracticabile, fiind acoperite cu aluviuni sau rupte de ape în comunele Sălciua şi Ponor, din Munţii Apuseni, în urma unei ruperi de nori, produsă miercuri seară.

UPDATE: Mai multe drumuri din Târgu-Mureş au fost inundate, miercuri, după ce o ploaie torenţială a blocat sistemele de canalizare. Patru copaci au căzut pe maşini şi şosele, blocând circulaţia, în vreme ce la Sângeorgiu de Pădure peste 160 de consumatori au rămas fără energie electrică.

UPDATE: Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, 30 de curţi şi beciuri din oraşul Slănic Moldova au fost inundate în cartierul Cerdac, la intrarea în staţiune. În aceeaşi localitate, două străzi sunt colmatate şi un drum local a fost rupt, astfel încât accesul spre zece gospodări este blocat pentru maşini. Totodată, a fost inundată şi curtea unei grădiniţe, fără însă ca apa să intre în clădirea unităţii de învăţământ.

„În Slănic Moldova, localitatea cea mai afectată de ploile torenţiale, intervenim cu 21 de pompieri, care acţionează cu două autospeciale şi trei motopompe pentru decolmatarea pârâului Rece şi a drumului judeţean DJ 116 din staţiune. În sprijinul echipajelor noastre intervine cu zece persoane Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din oraş, cu trei buldoexcavatoare, o autobasculantă, o autospecială de intervenţie şi una de teren”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Rafalele de vânt care au însoţit ploile torenţiale au doborât mai mulţi copaci şi un stâlp din Bacău. În zona gării, unul dintre arbori a căzut peste un service auto, însă fără a exista victime. De asemenea, în Oneşti un copac a căzut peste o maşină, fără ca aceasta să fie afectată.

În total, în judeţul Bacău intervin, miercuri seara, peste 60 de pompieri, cu autospeciale şi motopompe.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ intervine, miercuri după-amiază, pentru evacuarea apei şi înlăturarea unor copaci doborâţi de furtună în municipiul Piatra Neamţ şi în două comune din împrejurimi. Ploaia torenţială a afectat 20 de gospodării, inclusiv locuinţe, din cartierul Ciritei, unde apa a inundat curţile şi parţial casele localnicilor.

„Situaţia este una sub control astfel încât nu putem vorbi despre persoane evacuate, având în vedere că apa nu a rămas în locuinţele afectate. Din fericire, pârâul Potoci, care traversează cartierul Ciritei, a fost regularizat astfel încât nu s-a mai ajuns la situaţiile din anii anteriori. În momentul de faţă, intervenim cu patru echipaje pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate”, a declarat, miercuri, pentru News.ro inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Ioan Niţică.

Pe lângă gospodăriile afectate, şase copaci au fost doborâţi de furtună, unul căzând peste o reţea electrică şi o maşină şi unul peste o casă, însă fără a exista victime sau pagube importante.

De asemenea, drumul naţional DN 15 D Piatra Neamţ – Vaslui a fost blocat timp de peste 15 minute din cauza cantităţii mari de apă de pe şosea.

Citeşte şi Cod portocaliu de inundaţii în judeţul Maramureş, alte şapte judeţe fiind sub cod galben în următoarele ore

 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România