EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Rata de participare la proba la Matematica a fost de 97,17 la sută

Ministerul Educaţiei anunţă că rata de participare la a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2017, cea la Matematică, a fost de 97,17%, fiind prezenţi 140.825 de candidaţi dintre cei 144.928 înscrişi.
Romania TV
21 iun. 2017, 18:04
EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Rata de participare la proba la Matematica a fost de 97,17 la sută

„Au absentat 4.103 candidaţi (2,83%), iar 2 candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1”, transmite Ministerul Educaţiei.

Examenul se încheie joi, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă, rezervată elevilor care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Prima afişare a rezultatelor este programată în data de 26 iunie (până la ora 16:00), la centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse eventualele contestaţii (până la ora 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 30 iunie.

Media notelor obţinute la examen constituie unul dintre criteriile de admitere în învăţământul liceal de stat în anul şcolar 2017-2018.

Astfel, media de admitere a absolvenţilor de gimnaziu în ciclul liceal se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din V-VIII (cu o pondere de 20%).

Citeşte şi EDU.RO Subiecte matematică EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Bareme MATEMATICĂ CAPACITATE 2017

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT