Emmanuel Macron susţine că înlăturarea lui Assad nu mai este prioritară în rezolvarea crizei siriene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu mai este prioritară în rezolvarea crizei din Siria şi că este necesară concentrarea pe lupta împotriva terorismului, informează site-ul agenţiei Reuters.
Romania TV
22 iun. 2017, 05:33
Emmanuel Macron susţine că înlăturarea lui Assad nu mai este prioritară în rezolvarea crizei siriene

„Nu mai văd înlăturarea lui Assad ca o condiţie prealabilă pentru orice, deoarece nu văd pe nimeni care ar putea deveni succesorul său legitim. Obiectivele mele sunt clare: în primul rând, o luptă completă împotriva tuturor grupărilor teroriste. Aceştia sunt duşmanii noştri”, a spus Macron.

Emmanuel Macron consideră că Assad este un duşman al poporului sirian, dar nu al Franţei, care vrea să se asigure că Siria nu eşuează ca stat. Comentariile sale sunt în contrast puternic cu cele ale administraţiei franceze anterioare şi sunt în acord cu poziţia Rusiei, potrivit căreia nu există alternativă viabilă la Bashar al-Assad.

Preşedintele francez a cerut elaborarea unui nou plan pentru rezolvarea situaţiei din Siria şi a cerut ajutorul Rusiei.

„Avem nevoie de cooperarea tuturor, mai ales de Rusia, pentru a eradica terorismul. Convingerea mea profundă este că trebuie să existe o foaie de parcurs diplomatică şi politică. Nu vom rezolva această situaţie exclusiv militar. Cred că preşedintele Vladimir Putin poate găsi o soluţie… nu cred că are o prietenie atât de apropiată cu Assad. Putin are două obsesii, combaterea terorismului şi evitarea eşuării unui stat, de aceea apar părerile convergente asupra Siriei”, a mai declarat Macron.

În acelaşi timp, Emmanuel Macron a precizat că utilizarea armelor chimice este o linie roşie pentru el, iar Franţa este gata să intervină cu atacuri aeriene chiar şi fără sprijinul SUA.

„Dacă există dovezi care să ateste utilizarea armelor chimice şi ştim de unde provin aceste arme, atunci Franţa va răspunde cu atacuri aeriene pentru a distruge depozitele. Prin urmare, Franţa este complet aliniată la poziţia Statelor Unite în această privinţă”, a spus Macron.

În peste şase ani, conflictul sirian a ucis sute de mii de oameni şi a îndepărtat peste 11 milioane de locuitori din casele lor. Până în prezent, Franţa a susţinut opoziţia siriană. Parisul a cerut rezolvarea conflictului printr-o tranziţie politică credibilă, bazată pe rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, negociate la Geneva între părţile implicate din Siria şi Organizaţia Naţiunilor.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Mărturii șocante ale miliardarului Rinat Ahmetov: „Am fost la cinci secunde de moarte!”. Mircea Lucescu nu ar mai fi ajuns niciodată la Șahtior
Capital.ro
Se schimbă pensiile de la 1 ianuarie 2027. Sistemul de pensii se transformă complet. Pensionarii care au parte de noi reguli
Playtech.ro
Cele mai criticate stațiuni de pe litoralul bulgăresc în recenziile turiștilor. Unde spun românii că au fost dezamăgiți de servicii
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic la un restaurant din București! Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Avertisment sumbru de la ONU: Lumea are 6 luni la dispoziție pentru a evita o criză alimentară istorică
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți