Peste 3,5 tone alimente retrase de Protecţia Consumatorilor de la un restaurant cunoscut din Satul de Vacanţă

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa au retras de la comercializare peste 3,5 tone de alimente de la un restaurant din Satul de Vacanţă, bunurile fiind neetichetate şi ţinute în condiţii improprii. Comisarii vor solicita Comisariatului Regional suspendarea activităţii unităţii pentru o jumătate de an deoarece reprezentanţii acesteia au împiedicat controlul, iar amenda care va fi stabilită va depăşi 30.000 de lei.
Romania TV
23 iun. 2017, 15:19
Peste 3,5 tone alimente retrase de Protecţia Consumatorilor de la un restaurant cunoscut din Satul de Vacanţă

Directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au făcut, vineri, un control la restaurantul „Cuptorul cu plăcinte”, din Satul de Vacanţă.

Comisarii CJPC au descoperit că bunurile alimentare erau neetichetate şi ţinute în condiţii improprii, o cantitate de peste 3,5 tone de alimente fiind retrasă de la comercializare, adică aproape toate produsele şi preparatele găsite în local.

Horia Constantinescu a afirmat că patronul restaurantului a împiedicat desfăşurarea controlului, împreună cu angajaţii el ridicând un zid din navete către spaţiul de depozitare. Mai mult, acesta a refuzat să pună la dispoziţia echipelor de control şi documentele cerute, iar la un moment dat a părăsit locaţia, trimiţând acolo un alt membru al familiei sale, scrie news.ro.

Directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a spus că procesul-verbal al acţiunii de control nu a putut fi încheiat în aceste condiţii, reprezentanţii restaurantului fiind aşteptaţi la sediul instituţiei cu documentele necesare pentru a fi stabilite sancţiunile.

Horia Constantinescu a precizat că amenda în acest caz va porni de la 30.000 de lei, la atât ridicându-se sancţiunea pentru împiedicarea controlului.

De asemenea, comisarii au închis localul, iar Horia Constantinescu a spus că va propune conducerii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor suspendarea activităţii la „Cuptorul cu plăcinte” pentru o perioadă de şase luni, această sancţiune fiind prevăzută în legislaţie numai pentru împiedicarea acţiunii de control.

Citeşte şi Noi scene revoltătoare pe litoral. Mâncare expirată şi pericol de electrocutare la o terasă

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce face, de fapt, arbitra suspendată pe viață în urma unui clip în care a fost implicat un observator UEFA. Din ce își câștigă banii
Capital.ro
Bani în plus în România pentru unii pensionari în martie. Sumele pot include și plăți retroactive după recalculare
Playtech.ro
6 obiceiuri frecvente când speli rufe care îți cresc factura la energie
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Oficialul lui Dinamo cere legalizarea prostituției și a consumului de canabis: ”Am două bordeluri mascate în saloane de masaj pe stradă! Suntem mai catolici decât Papa”
MediaFlux
Marte trigon Jupiter pe 21 martie 2026. Trei zodii care vor fi lovite de Cupidon în această perioadă
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj