Utilizarea intensivă a telefonului mobil poate provoca o boală gravă

Persoanele care petrec mult timp apăsând cu degetele ecranul telefonului mobil tip smartphone riscă să dezvolte sindrom de tunel carpian, o problemă de sănătate care afectează mâinile, informează Upi.com citând rezultatele unui studiu realizat în Hong Kong.
Romania TV
26 iun. 2017, 16:27
Utilizarea intensivă a telefonului mobil poate provoca o boală gravă

Cercetarea a descoperit o asociere între utilizarea intensivă a smartphone-ului și a altor dispozitive electronice operate manual și un risc mai mare de a suferi de dureri la nivelul mâinilor și încheieturilor, un simptom binecunoscut al sindromului de tunel carpian.

Tunelul carpian reprezintă o regiune fibro-osoasă situată la încheietura mâinii, alcătuită din oase și ligamente. În această zonă se află tendoane care permit îndoirea degetelor, dar și așa-numitul „nerv median”, care se întinde de la antebraț la palmă și conferă capacitatea tactilă.

Sindromul de tunel carpian se poate manifesta în urma presiunii repetate la nivelul încheieturii mâinii, în zona în care nervul median se prelungește către palmă.

Potrivit autorului cercetării, Peter White, profesor asistent în cadrul Universității Politehnice din Hong Kong, o cauză comună a acestei afecțiuni o reprezintă condițiile de muncă ce presupun „mișcări repetate, forțate sau neobișnuite ale mâinii, cum ar fi spre exemplu apăsarea tastelor”. Ca urmare, de multe ori apar dureri, ce se pot prelungi în partea de sus a mâinii, dar și senzație de amorțeală ori furnicături în degete și slăbirea forței la nivelul palmelor.

Pentru a afla dacă utilizarea telefonului mobil inteligent poate cauza sindrom de tunel carpian, White și colegii săi au continuat o cercetare realizată anterior de ei la care au participat 500 de studenți de la Universitatea din Hong Kong împărțiți în două grupuri — unul a folosit în mod intensiv dispozitive electronice mobile, timp de cinci sau mai multe ore pe zi, iar al doilea a făcut acest lucru mai puțin de cinci ore pe zi. Concluziile acestui studiu au fost că peste jumătate dintre cei care au utilizat în mod intensiv telefoane mobile, tablete și console au raportat dureri sau disconfort musculoscheletal, spre deosebire de numai 12% dintre cei cuprinși în al doilea grup.

Noua cercetare a fost efectuată pe 48 de studenți care au luat parte la primul studiu. O jumătate dintre ei au utilizat dispozitivele mobile, în medie, peste nouă ore pe zi, iar cei din al doilea grup au făcut acest lucru mai puțin de trei ore pe zi. Potrivit rezultatelor, durerile au fost mai frecvente la utilizatorii intensivi.

Cu cât o persoană utiliza mai des dispozitivele mobile cu atât mai intensă și mai de durată era durerea, notează oamenii de știință n studiul publicat în jurnalul „Muscle and Nerve”.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru este influențat de forma dispozitivului pe care sunt apăsate și glisate în mod repetat degetele. Ca urmare, ligamentul principal și nervul median se măresc, iar cel din urmă se aplatizează.

Pentru minimizarea riscului, White sfătuiește utilizatorii să țină încheietura mâinii cât mai dreaptă atunci când folosesc dispozitivele mobile. „Ar trebui reduse mișcările repetitive efectuate cu degetele și cu degetul mare, în special atunci când este utilizată o singură mână. De asemenea, este important să se facă pauze regulate pentru a se permite un timp de recuperare și pentru prevenirea stresului prelungit”, a spus el.

Dr. Dori Cage, specialistă în chirurgia mâinii, a pus însă la îndoială riscul pe care îl presupune în acest sens uilizarea smartphone-ului. „Corelația strânsă dintre sindromul de tunel carpian și utilizarea telefonului inteligent este surprinzătoare; eu nu am observat-o în cariera mea”, a spus Cage, purtătoare de cuvânt a Academiei americane a chirurgilor ortopezi. „Este puțin probabil ca populația generală să folosească telefoanele mobile într-o asemenea măsură”, a adăugat ea menționând că „această problemă afectează doar un mic procent dintre utilizatorii telefoanelor mobile”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Tavi Popescu, cauzele unei căderi uluitoare la FCSB: „Mintea e otrăvită”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
70 sau 50 de km/h: care este viteza corectă în localităţi. Excepţiile din lege
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Marco, tânărul de 18 ani care s-a stins subit după un majorat. Familia se pregătește să-l conducă pe ultimul drum: „Zbor lin spre îngeri!”
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde