Dezbatere la Ministerul Justiţiei: Societatea civilă cere eliminarea pragului valoric pentru abuzul în serviciu

La dezbaterea privind pragul valoric pentru abuzul în serviciu organizată miercuri la sediul Ministerului Justiţiei cu reprezentanţi ai diferitelor asociaţii şi ONG-uri, societatea civilă a cerut în unanimitate - sau cel puţin cei care au apucat să ia cuvântul - ca pragul valoric să fie eliminat, iar abuzul în serviciu, redefinit. Deşi dezbaterea ar fi trebuit să se încheie la ora 12.00, aceasta a durat mai bine de trei ore, timp în care unii au dorit să îşi impună punctul de vedere mai pe larg sau să plece fără să aştepte ca ministrul să răspundă la întrebări.
Romania TV
28 iun. 2017, 15:57
Dezbatere la Ministerul Justiţiei: Societatea civilă cere eliminarea pragului valoric pentru abuzul în serviciu

La dezbatere, atât reprezentanţi ai ONG-urilor, cât şi simpli cetăţeni şi-au spus părerea în privinţa pragului pentru abuzul în serviciu şi au înaintat ministrului propunerile lor. Un cetăţean, după ce şi-a spus părerea – atât a lui, cât şi a prietenilor şi familiei sale -, după ce i-a urat sănătate ministrului şi a pus întrebările la care voia răspuns, a cerut să părăsească dezbaterea, pentru că trebuia să ajungă la serviciu, scrie news.ro. 

Reprezentantul Funky Citizens a sugerat redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu, în aşa fel încât ea să fie o „infracţiune de pericol”, nu una de rezultat. „Vă sugerăm să modificaţi infracţiunea de abuz în serviciu din 297 în aşa fel încât ea să nu mai fie o infracţiune de rezultat, ci să fie o infracţiune de pericol. În momentul în care facem această definire, nu mai încape niciun fel de discuţie despre vreun prag, pentru că pragul este indisolubil legat de existenţa rezultatului”, a spus reprezentantul asociaţiei. El a subliniat că este necesară o discuţie mai largă despre „întreaga filosofie” a Codului Penal. „Nu ne dorim o intervenţie printr-o eventuală ordonanţă de urgenţă pe acest subiect şi în acest sens considerăm că nu este obligatorie decizia Curţii Constituţionale, în sensul instituirii termenului de 45 de zile. De asemenea, nu credem că este nepărat nevoie de prag”, a explicat reprezentantul Funky Citizens. 

Ministrul Justiţiei a explicat, însă, că infracţiunea ar putea rămâne fără urmare imediată. „Dacă tai de unde aţi spus dumneavoastră punctul, infracţiunea rămâne fără urmare imediată şi dacă rămâne fără urmare imediată, rămâne fără un element constitutiv. Dacă rămâne fără un element constitutiv, rămâne o faptă, nu mai este o infracţiune”, a spus Tudorel Toader.  

La rândul său, preşedintele APADOR-CH, Maria Andreescu, consideră că definiţia actuală a abuzului în serviciu este „lipsită de predictibilitate”, pentru că soluţia de clasare pe care o dă un procuror este subiectivă. „Din punctul nostru de vedere, ar trebui să se ducă destul de jos pragul. În plus, deşi fapta cea de sub prag ar rămâne nesancţionată penal, ea rebuie totuşi sancţionată şi opinia noastră este că, pe lângă recuperarea pejudiciului, ar trebui să fie însoţită de o amendă nepenală, care să fie în cuantum de cel puţin egal cu prejudiciul cauzat”, a spus ea.

De asemenea, tot în cadrul dezbaterii, alţii au fost de părere că ar trebui organizat un referendum în privinţa pragului valoric pentru abuzul în serviciu, propunere confirmată tacit, cu mişcări din cap, de către cei prezenţi. 

Dezbaterea s-a încheiat după aproape trei ore, Tudorel Toader precizând că o concluzie privind pragul va fi dată la finalul dezbaterilor.
 
La dezbaterea de miercuri au fost aproximativ 40 de persoane, reprezentanţi ai societăţii civile, precum Asociaţia pentru cinstirea memoriei eroilor, Asociaţia Funky Citizens, Asociaţia Expert Forum, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului sau Platforma de-clic, dar şi jurnalişti şi simpli cetăţeni. 
 
Cea de a doua dezbatere va fi organizată de Ministerul Justiţiei în 3 iulie.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Gafa uriașă de arbitraj în FC Argeș – Petrolul 1-0: „Fault grosolan!”. Verdictul lui Cristi Balaj pentru roșul văzut de Matos
Capital.ro
Românii care produc energie trebuie să fie atenți la facturi. Se schimbă mecanismul de compensare
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România