RAPID n-a trecut de VOT. Primăria Sectorului 1 amână preluarea clubului din GIULEŞTI

Consilierii locali USR şi PNL ai Sectorului 1 s-au opus în şedinţa ordinară de vineri propunerii primarului Dan Tudorache, PSD, de înfiinţare a unei comisii care să analizeze posibilitatea finanţării FC Rapid.
Filip Stan
30 iun. 2017, 14:08
RAPID n-a trecut de VOT. Primăria Sectorului 1 amână preluarea clubului din GIULEŞTI

Proiectul de hotărâre a primit aviz negativ cu 13 abţineri, faţă de 12 voturi pentru, dintr-un total de 25 de consilieri prezenţi, motivul invocat de consilierul USR Clotilde Armand fiind acela că documentele nu au fost prezentate cu cinci zile înaintea şedinţei. După vot, primarul Dan Tudorache a părăsit nervos sala de şedinţe.

Primarul Sectorului 1 intenţiona să înfiinţeze o comisie alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui partid politic din consiliu, care să obţină informaţii, să negocieze şi să coordoneze o societate în patrimoniul căreia s-ar fi aflat marca Rapid.

„În realizarea obiectivului său, comisia va analiza şi va determina soluţiile optime pentru preluarea tuturor drepturilor patrimoniale în legătură cu brandul Rapid de către o entitate unică coordonată de reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 1, fiind mandatată pentru a efectua orice fel de negocieri în acest sens”, se arată în Raportul de specialitate la proiectul de hotărâre respins de consilieri.

Înaintea şedinţei, primarul se arăta încrezător că proiectul său va primi aviz favorabil.

„De ce Rapid? Rapid este în Sectorul 1, este un brand, şi vă spun că în perioada campaniei mulţi cetăţeni m-au rugat să ne implicăm în această problemă şi acum a venit momentul. Azi avem o hotărâre de consiliu prin care, eu sper să treacă, să se înfiinţeze o comisie din rândul consilierilor. Vreau să ne implicăm în acest proiect de reunificare a clubului Rapid. Aceşti consilieri vor începe negocierile, dacă consiliul va hotărî. După vot noi intrăm în discuţii cu cele trei entităţi pe care eu le cunosc UFC, AFC şi FC Rapid. Eu vreau să fie o singură echipă Rapid, cu brandul cu palmaresul cu tot. Am avut discuţii neoficiale, dar cei care vor putea continua aceste discuţii vor fi reprezentanţii consiliului şi reprezentanţi din primărie. Consiliul hotărăşte, eu vreau, dar până la urmă consiliul hotărăşte. În momentul de faţă am 13 voturi din 27, mai am nevoie de un singur vot”, spunea primarul înaintea şedinţei.

Tudorache intenţiona să înscrie clubul în competiţie până la data limită de 15 august: „Eu am o afinitate pentru Rapid pentru că e un club care s-a născut aici în Sectorul 1 şi dacă asta îşi doresc cetăţenii, de ce nu? Eu vreau ca Rapidul să ajungă în cupele europene. Vom investi atât cât ne permite legea, 5 la sută din buget. Dar noi deja suntem implicaţi în sport, avem parteneriate cu federaţia de polo, de scrimă şi urmează şi nataţia. Putem investi în sport cât ne permite legea. Juriştii ne vor spune dacă putem participa la cumpărarea mărcii şi palmaresului. Totul va fi transparent. Vrem să rezolvăm această situaţie până în 15 august, când este termenul limită pentru a înscrie clubul în Liga a IV-a. Plecăm de jos şi vrem să ajungem în Cupele Europene. Sper ca după anul 2019 sau 2020, Stadionul Giuleşti, dacă primăria se va implica, să revină Primăriei Sectorului 1”.

Conform unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului prin care s-a modificat Legea Sportului, administraţiile locale vor putea finanţa activităţile sportive ale cluburilor de drept public în limita a 5 la sută din bugetul anual. Primăria Sectorului 1 are un buget anual de 350 de milioane de euro, astfel încât poate aloca pentru activităţi sportive aproximativ 18 milioane de euro.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
La 33 de ani, Simona Halep a dat vestea cea mare: ”Atât s-a schimbat”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au garaj în curte. Au nevoie de acest act de la primărie. Legea îi obligă
Playtech.ro
Cea mai frecventă greșeală din limba română. Simplă la prima vedere, dar 9 din 10 români o fac
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Ziua Crucii. Ce este interzis să faci pe 14 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor