O tânără a ajuns la spital cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, după ce a adormit la plajă

O tânără din Iaşi a ajuns, vineri, la spital, cu arsuri de gradul întâi pe nouăzeci la sută din suprafaţa corpului, după ce a adormit la plajă. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi şi este internată în Secţia de Arşi şi Clinică Reparatorie.
Romania TV
01 iul. 2017, 13:34
O tânără a ajuns la spital cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, după ce a adormit la plajă

O tânără de 23 de ani s-a dus, vineri, la complexul Băile Nicolina din Iaşi pentru a face plajă, însă a adormit, în condiţiile în care efectele razelor solare erau putenice. Întrucât s-a simţit rău, tânăra a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, a declarat că tânăra a suferit arsuri de gradul întâi pe nouăzeci la sută din suprafaţa corpului şi a fost internată în Secţia de Arşi şi Clinică Reparatorie din cadrul aceleiaşi unităţi medicale. Medicii ieşeni recomandă evitarea expunerii la soare între orele 11.00 şi 18.00.

Primăria Iaşi a decis ca sâmbătă, în condiţii de cod roşu în municpiu, să fie instalate cinci corturi dotate cu aer condiţionat în mai multe puncte din oraş. Totodată, s-a decis ca fântânile arteziene să funcţioneze şi pe parcursul nopţii. Meteorologii au anunţat că sâmbătă, la Iaşi, se vor înregistra 39 de grade la umbră.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Primul fotbalist pe care Șumudică vrea să îl aducă la CFR Cluj! Mutarea se anunță dificilă
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat