Accident GRAV în Galaţi: Nouă persoane, între care şi trei copii, sunt rănite. La faţa locului a fost chemat şi elicopterul SMURD

Nouă persoane, între care trei copii, au fost rănite sâmbătă seara, pe un drum judeţean din Galaţi, după ce un şofer de 22 de ani nu a acordat prioritate unei alte maşini, în zonă fiind solicitat un elicopter SMURD. Cinci dintre victime sunt membri din aceeaşi familie.
Romania TV
01 iul. 2017, 17:37
Accident GRAV în Galaţi: Nouă persoane, între care şi trei copii, sunt rănite. La faţa locului a fost chemat şi elicopterul SMURD

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, Delia Rogojină, a declarat că accidentul a avut loc pe Drumul Judeţean 251, în apropiere de localitatea Schela.

Este un accident în care au fost implicate două autoturisme. Pe DJ 251, în apropierea localităţii Schela, un tânăr de 22 de ani a pătruns de pe un drum secundar, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. În urma coliziunii, au fost rănite nouă persoane, dintre care cinci dintr-o familie”, a declarat Rogojină.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că una dintre victimele accidentului a fost încarcerată, fiind solicitat elicopterul SMURD.

Pentru una dintre victime a fost solicitat elicopterul SMURD. În zonă intervine autospeciala de transport victime multiple. Din primele informaţii, persoanele rănite sunt conştiente, a declarat Chiriţă.

Potrivit sursei citate, răniţii vor fi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Când se întoarce David Popovici în țară după prestația istorică de la Europenele de la Paris 2026
Capital.ro
APCE critică planul anunțat de Ilie Bolojan privind bateriile pentru prosumatori. Proprietatea privată nu poate fi controlată de furnizori
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat