Guvernul susţine desfăşurarea referendumului cu program prelungit, de la 7 la 23

Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul susţine menţinerea pragului de validare a referendumului, dar şi prelungirea programului desfăşurării plebiscitului din 29 iulie de la 8-20 la 7-23.
Romania TV
18 iul. 2012, 08:05
Guvernul susţine desfăşurarea referendumului cu program prelungit, de la 7 la 23

Premierul Victor Ponta a arătat că participarea a 50% plus unu dintre cetăţenii cu drept de vot reprezintă un angajament pe care şi l-a luat în faţa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, angajament a cărui îndeplinire va fi consacrată miercuri de către Parlament.

Singura modificare, discutată şi cu partenerii europeni, este programul de vot, de la 8-20 la 7-23, ţinând cont că este o zi de vară şi de decizia Curţii Constituţionale care a spus că trebuie să asigurăm o prezenţă cât mai mare la vot„, a declarat Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Parlament.

Primul-ministru l-a acuzat pe preşedintele suspendat Traian Băsescu şi PDL-ul că se opun prelungirii programului pentru a câştiga „la masa verde” referendumul chiar dacă voinţa populară este împotriva lor.

Ei nu vor ca oamenii să vină la vot şi să-şi exprime dorinţa (…) Oricine se opune la aceste măsuri este de rea credinţă, iar tactica PDL de a-i obliga pe cetăţeni să stea acasă este aceeaşi tactică pe care folosit-o pentru a păstra la putere guvernul Boc obligându-şi parlamentarii să stea în bănci„, a comentatr Ponta.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Pilonul 4 de pensii: ce este, cine are dreptul și cât este contribuția lunară
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
Ministrul Apărării, declarații dure la NATO-Industry Forum 2025: Este o chestiune de timp până când vom vedea război
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai