GEST de OMENIE. Doi miri au donat o parte din darul de nuntă unei familii sărace cu 12 copii

Doi miri din Bistrița, stabiliți în Germania, au ales să doneze o mică parte din darul de nuntă primit unei familii cu 12 copii. De asemenea, cei doi ar fi vrut să muncească la fundația căsuței unei alte familii amărâte de pe Valea Bârgăului.
Iulian Tudor
05 iul. 2017, 08:06
GEST de OMENIE. Doi miri au donat o parte din darul de nuntă unei familii sărace cu 12 copii

Doi miri din Bistrița și-au pus în cap să ia parte la turnarea fundației unei căsuțe construite pentru o familie săracă de pe Valea Bârgăului, însă au fost încurcați de sărbători, care nu i-au lăsat să înceapă lucrările, potrivit bistriteanul.ro.

Fundația a fost turnată chiar în ziua în care cei doi s-au căsătorit. În cinstea celor care au muncit atunci când ei și-au sărbătorit uninea, mirii au apărut a doua zi la spălăcenie cu cizme de cauciuc și cu lopeți.

În casă va locui o familie cu 10 copii, dintre care patru sunt cu handicap. De asemenea, tatăl copiilor este și el cu handicap, lipsindu-i picioarele.

Chiar dacă nu au reușit să ia parte la turnarea fundației casei, cei doi au mai făcut o donație de 300 de lei unei alte familii cu 12 copii, cu vârste cuprinse între 8 și 27 de ani. Tatăl copiilor se află în spital, având cancer în stadiu terminal. Alimentele și produsele rămase de la nuntă au mers tot spre această familie greu încercată.

Întrebați de ce au făcut acest gest, cei doi au spus: „Din omenie. Din puținul pe care îl avem să dăm și la alții, pentru că primim mai mult înapoi. Ajutându-i pe ei, ne ajutăm și pe noi sufletește. Fericirea de a da e mai mare decât aceea de a primi„.

Citeşte şi O poveste ca-n filme! Mireasă la 95 ani după ce i-a fost domnişoară de onoare lui ginerică cu 66 ani în urma! Ce spune fiul ei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
Gigi Becali mai pregăteşte o bombă după ce i-a luat pe Drăguş, Muhar şi Korenica: “Dau două milioane de euro, niciun sfanţ în plus”
Capital.ro
Scandal politic după demersul din Comisia LIBE. Sorin Grindeanu acuză USR că pune imaginea României în pericol: Sacrifică banii europeni pentru a-și conserva scaunele
Playtech.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul Neko din Saturn. Reacția bucătarului-șef, una neașteptată, pe cine dă vina pentru îmbolnăvirea turiștilor
Adevarul
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la înmormântarea Ancăi Pandrea. Actrița este condusă astăzi pe ultimul drum cu lacrimi și durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Cum arată avionul ”Mircea Lucescu”. Primele imagini cu noul Boeing 737 MAX din flota TAROM
MediaFlux
Anca Pandrea, condusă pe ultimul drum! Sora sa a ajuns la Cimitirul Sf. Vineri în scaun cu rotile. Înmormântarea actriței, lângă Iurie Darie | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor