Profesori prinşi cu copiuţe la examen. 17 dascăli, eliminaţi de la definitivat

Marţi, 17 iulie, s-au desfăşurat probele scrise ale examenului naţional de acordare a definitivării în învăţământ - sesiunea 2012, la care s-au prezentat 5.765 (95.64%) de candidaţi, dintre cei 6.028 care au obţinut cel puţin media 7 la inspecţiile la clasă derulate în intervalul 1 noiembrie 2011 - 5 iulie 2012.
Romania TV
18 iul. 2012, 10:50
Profesori prinşi cu copiuţe la examen. 17 dascăli, eliminaţi de la definitivat

Dintre cei 5.765 de candidaţi prezenţi la examenul de definitivat, 17 au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar alţi 293 s-au retras. Candidaţii eliminaţi pierd dreptul de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ în sesiunea imediat următoare. În schimb, candidaţii retraşi din motive medicale sau personale au dreptul de a solicita anularea lucrării pe baza unei declaraţii. În acest caz, lucrările nu sunt evaluate, iar candidaţii respectivi pot să se reînscrie în sesiunea următoare. Probele scrise au fost susţinute la 116 discipline.

În vederea obţinerea definitivării, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la următoarele discipline: educatoare/institutori/profesori în învăţământul preşcolar – 1.250, limba şi literatura română – 697, învăţători/institutori/profesori în învăţământul primar – 477, limba şi literatura engleză – 424, respectiv educaţie fizică – 353. Peste 100 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea probei scrise la discipline precum limba şi literatura maghiară maternă, psihologie, istorie, biologie sau geografie. La 22 de discipline proba scrisă a fost susţinută de către un singur candidat (exemple: limba şi literatura rromani maternă, electromecanică, religie unitariană etc.).

Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 23 iulie. În zilele de 23 şi 24 iulie vor fi înregistrate contestaţiile depuse, procedură urmată de transmiterea acestora la centrele de reevaluare. Soluţionarea contestaţiilor este prevăzută pentru data de 25 iulie, iar o zi mai târziu, în 26 iulie, vor fi afişate rezultate finale (în centrele de examen). Pentru promovarea examenului de definitivare în învăţământ, un candidat trebuie să obţină cel puţin nota 7 la proba scrisă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
TVR s-a ţinut de cuvânt: aurul lui David Popovici la 100 metri, FĂRĂ reclame, la sesizarea Fanatik, după ce Adriana Săftoiu şi-a recunoscut greșeala de la semifinale. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Cătălin Măruță revine în televiziune. Va prezenta o emisiune îndrăgită la Antena1
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat