PSD a mai racolat un deputat de la PDL

Deputatul Cătălin Obuf-Buhăianu a anunţat, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri, că va activa în interiorul grupului social-democrat.
Romania TV
18 iul. 2012, 11:40
PSD a mai racolat un deputat de la PDL

Prin gestul său, Buhăianu îşi încheie un periplu de cinci ani în PDL, întorcându-se în PSD, partidul pe ale cărui liste a intrat în Parlament.

În 2004, Buhăianu a ajuns deputat de Botoşani candidând din partea PSD, dar în 2007 a abandonat tabăra social-democraţilor pentru a se înscrie în grupul PDL. Susţinut de acest partid, în 2008 a obţinut un al doilea mandat ca deputat.