Primar fără Bac, într-o comună unde liceul are promovabilitate zero: Până acum terminam 10 facultăţi

Niciun absolvent al Liceului Tehnologic Turburea, din Gorj, nu a promovat bacalaureatul. Ion Bîrcă, primarul din localitate, nu a reuşit să obţină diploma, deşi are 53 de ani, dar le transmite celor mai tineri să nu îi urmeze exemplu, pentru că la el „a fost un caz fericit”.
Alina Costache
05 iul. 2017, 15:35
Primar fără Bac, într-o comună unde liceul are promovabilitate zero: Până acum terminam 10 facultăţi

Ioan Bîrcă, primarul din Turburea are 53 de ani şi nu a reuşit să obţină diploma de bacalaureat, iar anul acesta, niciun absolvent de la Liceul Tehnologic din localitate nu a luat Bac-ul. Edilul dă vina pe profesori, pentru că nu au făcut meditaţii cu elevii şi le transmite liceenilor să nu-i urmeze exemplul, ci să înveţe şi să promoveze la sesiunea următoare.

Toţi cei 16 absolvenţi ai Liceului Tehnologic Turburea au fost respinşi la examenul de Bacalaureat 2017, un singur candidat obţinând media 5,86, iar în urma contestaţiei ar putea fi declarat admis.

Primarul din localitate susţine că vina le aparţine exclusiv profesorilor.

„Aceasta este nota profesorilor din comuna Turburea. Este nota profesorilor care îşi desfăşoară aici activitatea, la liceul din Turburea, nu este nota copiilor. Eu trag un semnal de alarmă: de trei ani, în continuu strig să facă meditaţii, prezenţa la ore. De câte ori am fost pe la ore, nu am găsit decât şase-şapte elevi din câţi erau în clasă. Delăsarea profesorilor este aici. Nu ştiu decât să ceară salarii, bani de navetă. Avem liceu făcut cu fonduri europene, care a costat 33 de miliarde, baze sportive, terenuri sintetice cum nu există la multe licee. În 2012 a fost finalizată lucrarea. (…) Am primit trei microbuze şcolare la Turburea, să aducem elevi din toate localităţile. Copiii să pună mâna pe muncă şi să facă ceva să-şi ia bacalaureatul în toamnă, profesorii să termine cu concediile (…), cred că nici nu-i mustră conştiinţa că elevii nu au luat Bacalaureatul. Aici se văd roadele muncii”, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea, potrivit Mediafax.

Aflat la al treilea mandat, edilul Ion Bârcă îi sfătuieşte pe elevi să-şi termine studiile, deşi nici el nu a reuşit acest lucru. După absolvirea liceului, în urmă cu 30 de ani, acesta nu a promovat examenul, însă a mai încercat când avea 47 de ani, iar ulterior a amânat susţinerea probelor, pentru a se ocupa de campania electorală.

„Eu când a fost să dau bacalaureatul, acum vreo 30 de ani, nu l-am luat. Pentru mine a fost o şansă, pentru că eu mi-am făcut activitatea mea, muncile mele în comună. Că l-am luat, că nu l-am luat, ce importanţă mai are pentru mine, când eu mai am câţiva ani şi pot să ies la pensie, ce mai este pentru mine bacalaureatul? Copiii trebuie să pună mână să înveţe (…). E greu să ajungi să ai o şansă ca aceasta, trebuie să munceşti zi de zi şi nu prea trebuie să miroşi a prost. Trebuie să ai o situaţie, să pui mâna pe muncă, să ştii ce înseamnă”, a spus primarul.

Acesta a adăugat că el a făcut o şcoală profesională, „ştie ce e aparatul de sudură, primarul Bârcă ştie ce este strung, freză, raboteză”.

„La mine a fost un caz fericit, că până acum luam 10 bacalaureate sau terminam zece facultăţi, cum se fac în ziua de azi. Facultăţile acum, cine are bani, ăla le face. Poţi să faci şi 30 de facultăţi. Pot să stau în faţă cu un tânăr să-i demonstrez că poate pe undeva nu ştie nimic. Pentru funcţia de primar, cred că nu există facultate de primar. Aici trebuie să fii un om gospodar, un om bun, un om să te pricepi, că dacă ajungi acolo şi nu ştii ce-i cu tine, te duci la puşcărie”, spune primarul comunei Turburea.

La rândul său, Lucia Călinoiu, directorul Liceului Tehnologic Turburea, susţine că elevii au lipsit la meditaţii, iar acesta este motivul pentru care niciunul nu a promovat bacalaureatul.

„Rezultatele sunt ale elevilor, în niciun caz ale profesorilor. Profesorii, de fiecare dată, au fost dornici să facă pregătire cu ei, surprinzător, ei nu veneau la pregătire. În ultima săptămână, când au văzut că se îngroaşă gluma, erau disperaţi, au venit peste noi, înainte veneau doi-trei, nu îi interesa. Eu am fost de câteva ori şi am cerut dascălilor să facă procese verbale, de fiecare dată când merg la astfel de pregătiri şi să semneze elevii. Nu ştiu dacă m-au ascultat, dar de fiecare dată găseam doi-trei copii, profesorul lucra şi cu ei”, a declarat Lucia Călinoiu, directorul Liceului Tehnologic Turburea.

Potrivit directorului, o altă cauză a rezultatelor slabe la examenul de bacalaureat este aceea că la acest liceu se intră cu medii de 2 – 3.

„Mai există o cauză generală: la noi se intră cu trei, cu doi la liceu. Cât poate un profesor să lucreze cu un elev, să-l aducă la 6, ca să promoveze Bacalaureatul, dacă el nu vrea? Eu nu pot să-mi acuz colegii de aceste rezultate, vina este în totalitate a elevilor”, a mai spus Călinoiu.

Întrebată ce părere are de acuzele primarului, Lucia Călinoiu a răspuns că „sunt problemele domnului primar”, afirmând că nu se aşteaptă ca edilul să înţeleagă situaţia.

Citeşte şi Bacalaureat 2017: Rata de promovare cea mai scăzută, sub 55%, în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Teleorman

 

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Bugetul de curățenie al CFR Călători, cheltuit pe jumătate într-o singură lună. Contractele de peste 14 milioane de lei, împărțite rapid
Capital.ro
Șoferii care vor plăti până la 250 de lei pentru parcare. Nu se acordă locuri fixe. Primăria anunță cine poate solicita
Playtech.ro
Cum se calculează media la purtare la final de an școlar și când poate scădea din cauza absențelor. Ce reguli trebuie să știe elevii și părinții
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj