Jandarmeria a intrat în alertă în urma atentatului terorist de la bulgari

Jandarmeria Română a dispus măsuri pentru a creşte vigilenţa, având în vedere atentatul produs la Burgas, în Bulgaria, la obiectivele pe care le are în protecţie, informează agerpres.ro.
Romania TV
19 iul. 2012, 14:32
Jandarmeria a intrat în alertă în urma atentatului terorist de la bulgari

În ceea ce priveşte instituţia noastră, încă de miercuri au fost luate măsuri la obiectivele pe care le avem în protecţie şi aici mă refer în principal la ambasade şi în general la toate activităţile pe care le desfăşurăm, unde avem participanţi numeroşi. Să nu uităm că în perioada asta s-au desfăşurat foarte multe manifestări cu ocazia referendumului”, a declarat Aurel Moise, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Jandarmeriei Române.

Atentatul comis miercuri pe aeroportul internaţional Burgas, la malul Mării Negre, a vizat un autobuz care transporta turişti israelieni. În afară de un kamikaze încă neidentificat, şi-au pierdut viaţa şase turişti israelieni şi şoferul bulgar al autobuzului. Aproximativ 30 de turişti au fost răniţi, dintre care doi sunt în comă.