Alţi doi din cei şase militari răniţi în accidentul din Argeş au fost externaţi din Spitalul Militar

Un singur militar din cei şase răniţi în accidentul din Argeş mai este internat pe secţia Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar, acesta fiind supus vineri unei noi intervenţii chirurgicale, potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare.
Filip Stan
17 iul. 2017, 12:09
Alţi doi din cei şase militari răniţi în accidentul din Argeş au fost externaţi din Spitalul Militar

Veşti bune de la Spitalul Militar. „La acest moment, în secţia Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila mai este internat un militar din Batalionul 30 Vânători de Munte, dintre cele şase victime ale accidentului rutier din data de 29.06.2017”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Militar, remis luni MEDIAFAX.

Militarul a fost supus, pe 14 iulie, unei noi intervenţii chirurgicale pentru a i se extrage firele de sutură. Medicii transmit că evoluţia locală şi generală a acestuia este favorabilă, militarul fiind sub tratament analgezic, anticoagulant, antibiotic şi gastro-protector.

În afară de cei doi militari externaţi recent, alţi trei militari răniţi în accidentul din Argeş fuseseră externaţi pe 12 iulie.

Un camion în care se aflau mai mulţi militari a căzut, pe 29 iunie, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Trei militari au murit, şase au fost transportaţi la Spitalul Militar din Bucureşti, doi la Braşov, unul la Piteşti, un altul neavând nevoie de internare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte