Organizaţia Martorii lui Iehova îşi caută dreptatea la CEDO, după ce a fost interzisă în Rusia

Organizația religioasă Martorii lui Iehova, acuzată de extremism în Rusia și scoasă în afara legii printr-o decizie definitivă emisă luni de justiția din această țară, a anunțat că se va adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg, întrucât a epuizat toate celelalte pârghii legale, transmite agenția Reuters.
Filip Stan
18 iul. 2017, 16:19
Organizaţia Martorii lui Iehova îşi caută dreptatea la CEDO, după ce a fost interzisă în Rusia

Ministerul rus al Justiției a inclus această organizație în luna martie pe lista organizațiilor extremiste. În aprilie un tribunal de primă instanță a decis scoaterea ei în afara legii, verdict care în urma recursului a fost menținut de Curtea Supremă a Rusiei.

Potrivit agenției Reuters, despre acest caz s-a exprimat și o purtătoare de cuvânt a diplomației Uniunii Europene, deși Rusia nu face parte din UE.

‘Această interdicție a condus deja la acțiuni de urmărire penală împotriva Martorilor lui Iehova, la razii ale poliției în sălile lor de rugăciune, atacuri în care i-au fost incendiate locații și alte forme de hărțuire’, a spus purtătoarea de cuvânt a diplomației europene, estimând că acest grup religios, ‘la fel ca oricare altul trebuie să beneficieze de libertatea de adunare fără nicio interferență, așa cum este garantat de Constituția Federației Ruse, precum și prin angajamentele internaționale asumate de Rusia și conform standardelor internaționale privind drepturile omului’, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Rusia: Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova a fost interzisă. Este considerată o organizaţie extremistă

În toate procesele intentate împotriva acestei organizații, ce are circa 175.000 de adepți în Rusia, autoritățile ruse au acuzat-o pentru difuzarea unei literaturi religioase cu caracter extremist.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
Nunțile din octombrie vin cu cheltuieli mari. Cât trebuie să pregătească mirii pentru 100 de invitați
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte