Departamentul de Stat al SUA le interzice americanilor călătoriile în Coreea de Nord

Statele Unite vor interzice cetățenilor americani călătoriile în Coreea de Nord, a anunțat vineri Departamentul de Stat de la Washington.
Romania TV
21 iul. 2017, 19:10
Departamentul de Stat al SUA le interzice americanilor călătoriile în Coreea de Nord

Decizia va intra în vigoare în august și este motivată de „riscul serios de arestare și detenție pe termen lung, conform sistemului de aplicare a legilor din Coreea de Nord”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației americane, Heather Nauert.

Departamentul de Stat intenționează să publice săptămâna viitoare un anunț privind interdicția în Registrul Federal, iar măsura va intra în vigoare după 30 de zile de la publicare. Începând din acel moment, pașapoartele americane nu vor mai putea fi utilizate pentru intrarea în Coreea de Nord sau tranzitul prin această țară, iar americanii care doresc să meargă acolo vor avea nevoie e pașapoarte cu validare specială.

Declarația purtătoarei de cuvânt a fost făcută la câteva ore după ce două agenții de turism au dezvăluit intenția Departamentului de Stat.

Cazul recent al studentului american Otto Warmbier, repatriat în iunie în stare gravă după un an de închisoare în Coreea de Nord și decedat la scurt timp după aceea, nu este singular. În Coreea de Nord au mai fost închiși doi savanți americani de origine coreeană, un misionar din SUA, un pastor din Canada, trei misionari sud-coreeni, iar Japonia susține că regimul nord-coreean a reținut împotriva voinței lor zeci de cetățeni niponi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT